Actualizat noiembrie 23rd, 2024 1:47 PM
mart. 23, 2015 Andrei Şandor Politică 0 2183 vizualizari
Propunerea voalată a lui Kiss Alexandru, președintele UDMR, ca ambele formațiuni maghiare să pornească în alegeri cu listă comună în 2016 a luat prin surprindere tabăra popularilor. Luni, 23 martie, președintele CNMT, Tokes Laszlo (care este și un fel de mentor pentru PPMT) a precizat că nu au fost încă discuții oficiale între cele două părți. Și chiar dacă invitația lui Kiss va fi oficială, popularii maghiari par că vor avea rețineri. „Cum am putea să ne unim cu corupții?”, s-a întrebat retoric Tokes (foto), menționând despre modul în care cel puțin un lider marcant al Uniunii, deputatul Borbely Laszlo, se află în vizorul Justiției și numai colegialitatea celorlalți membri ai Camerei face ca politiciană să nu fie încă arestat. De asemenea, pe plan local, fostul vicepreședinte al Parlamentului European reamintește de cazul Centrului „Ady”, despre care el și colegii săi de la PPMT au tot vorbit. În opinia lui Tokes Laszlo, o condiție pentru ca PPMT să ia în considerare abordarea alegerilor locale din 2016 pe aceeași listă cu UDMR este ca filiala județeană a acesteia din urmă să dea socoteală în privința banilor primiți din Ungaria pentru realizarea acelui obiectiv. Așa cum și bihorstiri.ro a scris, popularii maghiari îi acuză pe Kiss Alexandru, Szabo Odon, Biro Rozalia și Lakatos Peter de delapidarea a cel puțin 1 milion de euro. După care, pentru a șterge urmele afacerii, s-a făcut acel schimb de imobile: Centrul „Ady” (atât cât a fost el construit) pentru Casa Leda de pe str. Republicii (fosta Roma Bar). „Dacă ar fi un UDMR reorganizat, autorevizuit, scăpat de actualii lideri, am putea începe să discutăm despre unitatea națională”, spune Tokes Laszlo cu referire și la lista comună despre care a pomenit președintele Kiss săptămâna trecută.
De altfel, în opinia liderului CNMT, brusca ofertă (încă neoficială) a UDMR este rezultatul mișcării civice prin care au început să fie strânse semnături pentru smplasarea unei statui „Szent Laszlo” în Piața Unirii. „Și-au dat seama (cei de la UDMR) că este nevoie de schimbare în politica lor”, a precizat europarlamentarul menționând că doar aproximativ 40% dintre maghiari se duc la urne în utlima vreme. Tokes prevede că o astfel de ofertă privind întocmirea unei liste comune UDMR – PPMT va fi făcută și pentru alegerile legislative din 2016.
apr. 18, 2017 0
mart. 27, 2017 0
mart. 27, 2017 0
feb. 04, 2017 0
nov. 19, 2024 0
nov. 07, 2024 0
nov. 06, 2024 0
nov. 04, 2024 0