Actualizat noiembrie 22nd, 2024 1:19 PM
mart. 20, 2015 Andrei Şandor Politică 0 2015 vizualizari
Repunerea pe picioare a UNPR Bihor în perspectiva examenelor electorale din 2016 înseamnă pentru filiala condusă de Gheorghe Pintea și implicarea generației tinere. Și chiar foarte tinere, căci formațiunea progresistă este singura care are și o organizație de elevi. Minorii nu pot fi membri cu acte în regulă, însă nimic nu le interzice celor de minimum 16 ani să fie simpatizanți. În Bihor există deja, potrivit celor spuse de liderii filialei, aproximativ 40 de astfel de adolescenți. Totodată, partidul lui Gabriel Oprea militează pentru a da drept de vot de la 16 ani. Potrivit șefei Organizației de Tineret a UNPR Bihor, Gabriela Cosma (foto), ar fi normal acest lucru atâta timp cât, de exemplu, adolescenții în vârstă de 16 ani au deja dreptul legal de a munci. Tânăra a declarat ieri, 19 martie, că pentru UNPR anul 2016 ar urma să fie dedicat tinerilor. Asta înseamă că se dorește ca pe listele pentru consiliile locale și județene ale formațiunii progresiste să fie cel puțin 30% candidați tineri. În paralel cu acordarea dreptului de vot de la 16 ani, UNPR mai merge și pe ideea scăderii vârstei minime legale pentru ca un cetățean român să devină ales local. Gabriela Cosma provine din PSD și spune că la progresiști a găsit un loc propice pentru a se exprima.
dec. 22, 2016 0
iul. 26, 2016 0
iul. 23, 2016 0
iul. 12, 2016 0
nov. 19, 2024 0
nov. 07, 2024 0
nov. 06, 2024 0
nov. 04, 2024 0