Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
mart. 02, 2015 Andrei Şandor Actualitate 0 1745 vizualizari
Ajutați de PPMT Bihor, un grup de cetățeni orădeni au inițiat o campanie de strângere de semnături pentru ca încă o statuie să fie așezată în Piața Unirii din Oradea. Că tot se reface zona. Este vorba despre un monument care îl omagiază pe cel considerat întemeietorul orașului, Sfântul Ladislai. Campania a demarat oficial azi, 2 martie, când au fost împărțite tabele de completat cu numele celor care susțin inițiativa comunității maghiare, în prezența șefului popularilor maghiari din județul nostru, Csomortanyi Istvan.
Listele vor fi adunate la sediul de pe str. Republicii al PPMT Bihor, formațiune politică ce a preluat, aparent, cauza pusă în discuție de UDMR într-o ședință de Consiliu Local de la finalul anului trecut. Atunci, UDMR-iștii încă nu erau la conducerea municipiului și au reușit să blocheze, pe moment, subiectul unei alte statui dorite de primarul Ilie Bolojan. În acel moment, grupul de consilieri maghiari din legislativul orădean cereau explicit ca în Piața Unirii să apară și un monhument al lui Szent Laszlo. De atunci, se pare că lucrurile s-au mai schimbat puțin în ceea ce privește optica UDMR.
Referitor la acțiunea demarată azi și care poartă și girul PPMT Bihor, inițiatorii nu ascund că nu au așteptări foarte mari. Nici măcar în cazul în care demersul ar atrage zeci de mii de semnături de susținere. De asemenea, precizăm că adepții amplasării unei statui reprezentându-l pe Szent Laszlo în Piața Unirii ar fi ochit monumentul existent în parcul Palatului Baroc, însă conducerea Episcopiei Romano-Catolice a refuzat să se debaraseze de el. Astfel, s-ar dori ca, precum în cazul altor statui care au fost și vor mai fi făcute din bani publici în timpul administrației Bolojan, tot așa să se procedeze și cu regele care întemeiat Oradea.
ian. 08, 2021 0
dec. 18, 2019 0
mart. 15, 2018 0
ian. 08, 2018 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0