Actualizat februarie 5th, 2025 3:44 PM
feb. 25, 2015 Andrei Şandor Actualitate 0 1410 vizualizari
Primarul Ilie Bolojan a prezentat azi, în linii mari, documentul care va deveni, după votul din plenul Consiliului Local, Strategia de dezvoltare a Municipiului Oradea. Știți, acel document care în urmă cu o lună a fost aspru criticat de reprezentanții UDMR – inclusiv de actualul viceprimar Huszar Istvan -, care acuzau că proiectul de Strategie nu este altceva decât o adunătură de proiecte puse pe hârtie în mare grabă. Se pare că revenirea la Puterea locală a formațiunii maghiare a avut un efect benefic asupra tuturor decidenților, iar modul în care Oradea se va dezvolta în următorii ani are liniile de ghidaj ceva mai bine definite.
„Nu este un document care arată ce proiecte avem, ci unul care stabilește direcții și obiective”, a declarat miercuri Ilie Bolojan. Șeful Primăriei a ținut să precizeze că proiectele concrete urmează să fie incluse în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană, modul de abordare a Strategiei de dezvoltare fiind și o consecință a faptului că „Uniunea Europeană nu dă bani pentru aventuri”. Or, așa cum se știe, Municipalitatea se bazează pe fonduri europene nerambursabile pentru a crește. Iar pentru a crește, în opinia edilului-șef, este nevoie ca Oradea să aibă o rată de dezvoltare de două ori mai mare decât România în general.
Așa cum Bolojan a mai prezentat și cu alte ocazii, principalele direcții de dezvoltare pentru oraș se bazează pe idei precum: competitivitate și masă economică tot mai pronunțată, infrastructură bună și conectivitate (mai ales cu Zona Metropolitană Oradea), îmbunătățirea calității vieții cetățenilor (spații verzi, zone de recreere, obiective sportive etc.), protejarea și punerea în valoare a patrimoniului imobiliar al municipiului, precum și creșterea calității serviciilor publice. Deci o „bună guvernare locală”, spune șeful administrației locale de la Oradea. Ilie Bolojan consideră că aceste direcții puse pe hârtie sunt „corecte”, iar proiectele strategice vor trebui susținute.
Primarul prevede că punerea în aplicare a Strategiei va avea anumite consecințe; un fel de reacție în lanț. Spre exemplu, prin oprirea extinderii intravilanului, Primăria se va putea axa pe modernizarea și pe dotarea cu utilități a acelor zone care până acum nu au beneficiat de așa ceva. De asemenea, Bolojan crede că Municipiul Oradea ar putea dezvolta așa numitele „pete albe” de pe teritoriul său pentru anumite proiecte imobiliare. Proiecte care și ele vor genera dezvoltare mai departe. În ocheanul edilului liberal se află zone precum Oneștilor (Înfrățirea), Calea Aradului (terenul neutilizat pentru cartierul Luceafărul), perimetrul dintre Peța și Grădina Zoologică, respectiv Ceyrat – Peța (fosta pepinieră a RAPAS). Ilie Bolojan consideră că în toate aceste locuri se va putea merge pe parteneriate public-private în vederea realizării de cartiere de locuit, acele zone ale orașului având deja rețele de utilități.
Mai sunt câteva zile în care Primăria Oradea primește sesizări / propuneri privind Strategia de dezvoltare pentru perioada 2014 – 2020. Dorința conducerii urbei este ca materialul final să fie dezbătut în ședința ordinară din 10 martie a Consiliului Local.
ian. 22, 2025 0
oct. 23, 2024 0
aug. 30, 2024 0
iul. 19, 2024 0
feb. 05, 2025 0
feb. 05, 2025 0
feb. 05, 2025 0
feb. 05, 2025 0