Actualizat ianuarie 15th, 2025 1:56 PM
feb. 24, 2015 Andrei Şandor Politică 0 1928 vizualizari
Cu toate că principalii purtători de mesaje de la PSD sunt de acord că intrarea în Opoziție pe plan local este în cele din urmă un lucru bun pentru partid și că tot răul e spre bine, lovitura pe care Ovidiu Mureșan a dat-o lasă urme. După ce președintele filialei, Ioan Mang, a declarat în conferința de presă de azi că este clar că noul loc de muncă al fostului lider al PSD Oradea este o recompensă pentru că Mureșan l-a slujit bine pe primarul Ilie Bolojan, își face auzită opinia și senatorul Florian Bodog, ales în Colegiul 4 Oradea. O persoană despre care s-a zvonit încă de la finalul anului trecut că ar cocheta cu ideea preluării funcției de președinte al PSD Oradea. Medicul a postat pe blogul său un text prin care, chiar dacă susține că îl înțelege din punct de vedere uman, critică dur modul în care s-a comportat Ovidiu Mureșan. „Ca lider politic, a pune interesul personal deasupra celui al organizației pe care ai condus-o mi se pare descalificant. Și asta în condițiile în care fără sprijinul PSD nici nu ar fi îndrăznit să viseze la funcții de conducere în administrația publică. Sper ca, măcar acum, când răul a fost deja făcut, să aibă decența de a veni în fața membrilor PSD Oradea și de a-și cere scuze pentru gestul lipsit de respect față de colegi”, consideră dr. Bodog. Senatorul se declară dezamăgit de cele întâmplate, însă vede partea plină a paharului. Respectiv o posibilitate pentru PSD Oradea de a se reforma și de a-și alege „…o conducere nouă” și „un lider consensual, care cu diplomație să așeze lucrurile în ordine și care să motiveze militanții partidului pentru a-i pune pe toți în valoare”. Dar fără a sugera cine anume ar putea fi acel lider. Cu gândul și la alegerile locale din 2016, senatorul Florian Bodog spune că noul PSD Oradea trebuie să înțeleagă „ce vor orădenii de la noi, ce am făcut bine în ultimii ani, unde am greșit, unde a greșit administrația locală, ce probleme sunt prioritare pe agenda cetățenilor și ce soluții de rezolvare putem găsi împreună”.
Găsiți AICI întregul text publicat azi de parlamentarul social-democrat.
nov. 23, 2020 0
sept. 23, 2020 0
aug. 30, 2017 0
iul. 17, 2017 0
dec. 09, 2024 0
dec. 02, 2024 0
dec. 01, 2024 0
nov. 25, 2024 0