Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
ian. 27, 2015 Andrei Şandor Administrație 0 1440 vizualizari
Aflat în ultimele luni de implementare, proiectul mare de reabilitare a Cetății Oradea (foto) rămâne unul de referință. Atât pentru Primăria Oradea, cât și, aparent, pentru Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Vest. Directorul general al acestei instituții, Marcel Boloș, fost șef în cadrul Primăriei, a declarat azi la Oradea că acest proiect poate fi considerat unul de bună practică, iar autoritățile locale ar trebui să nu uite de partea rămasă, deocamdată, nerezolvată. Este vorba despre zidurile exterioare ale Cetății, ele neputând fi cuprinse în nicio formă de finanțare europeană. Până acum. Marți, 27 ianuarie, vorbind despre axele de finanțare pe care Uniunea Europeană le va deschide pentru perioada 2014 – 2020, Boloș a precizat că vor mai fi alocări pe partea de patrimoniu, ceea ce ar da o șansă Municipalității orădene să scrie un proiect și pentru zidurile externe ale Cetății.
De altfel, pe linie de patrimoniu (dar și pe alte direcții), administrația locală orădeană va fi într-o concurență și mai mare cu alte entități care vor să atragă bani europeni. De ce? Pentru că, spune Marcel Boloș, deși vor fi mai mulți bani alocați pentru regiunea noastră (n.b.: 661 milioane de euro), cele mai mari sume sunt destinate creșterii eficienței energetice a clădirilor. Adică mai puțini bani pentru proiecte de infrastructură rutieră și alte asemenea domenii. Îm schimb, Uniunea Europeană dă (în continuare) bani pe dezvoltarea urbană. În acest sens, Oradea a fost încurajată azi de Marcel Boloș să elaboreze Planul Integrat de Dezvoltare Urbană, dar să nu neglijeze nici cel de Mobilitate. De asemenea, așa cum anticipa (spera) primarul Ilie Bolojan, vor putea fi accesate sume pentru revitalizarea zonelor industriale lăsate în paragină. Potrivit celor spuse de Boloș, și în ciclul de alocare 2014 – 2020 vor fi finanțate proiecte de modernizare a străzilor, cele care acum sunt pietruite urmând a avea prioritate.
nov. 08, 2024 0
aug. 21, 2024 0
iul. 04, 2024 0
mai 30, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 19, 2024 0
nov. 19, 2024 0