Actualizat noiembrie 22nd, 2024 1:19 PM
ian. 27, 2015 Andrei Şandor Actualitate 0 1634 vizualizari
De obicei, când sunt chemați să salveze persoane din apartamente, pompierii dau peste cetățeni în vârstă sau sunt puși să deschidă uși blocate din greșeală de copii mici. De data asta, o operațiune de salvare care s-a derulat în zona Rogerius, pe str. Traian Lalescu din Oradea, pompierii de la Detașamentul 2 au avut de a face cu o tânără de 19 ani. Potrivit datelor oferite de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana”, ieri (26 ianuarie), în jurul orei 21:45, prin 112, a fost solicitată intervenţia echipajelor specializate pentru salvarea unei persoane aflate într-o potenţială situaţie de urgenţă. Mătușa victimei este cea care a sunat după ajutor deoarece nu reuşea să-şi contacteze nepoata. Aceasta, spun cei de la ISU, locuia singură într-un apartament situat pe strada Traian Lalescu. „La adresa indicată, s-au deplasat două echipaje de pompieri militari din cadrul Detaşamentului 2 de Pompieri Oradea care, acţionând cu scara culisabilă, au pătruns, prin fereastra uneia dintre încăperi, în apartamentul situat la etajul 2”, relatează cpt. Camelia Roșca, purtător de cuvânt al pompierilor bihoreni. Fata a fost găsită în dormitor, întinsă pe podea, în stare de semiconştienţă. Victima în vârstă de 19 ani a fost luată în primire de paramedici, după care un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean a transportat-o la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean.
oct. 31, 2024 0
aug. 06, 2024 0
mai 14, 2024 0
mai 09, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 21, 2024 0