Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
ian. 22, 2015 Andrei Şandor Politică 0 1531 vizualizari
După ce a fost convocat de urgență la Parlament în urma declanșării așa numitei crize a francului elvețian, deputatul liberal Ioan Cupșa (foto) a fost nevoit să revină acasă. De ce? Pentru că la Comisia aferentă – la care s-au prezentat și reprezentanți ai băncilorl, ai BNR, ai practicienilor în insovlență și ai forurilor care apără interesele clienților – treaba a început cu o pauză. La cererea celor din arcul guvernamental! Și nu e o glumă.
Deputatul Cupșa se arată revoltat la adresa colegilor săi de la PSD, acuzând principalul partid din Guvernul Ponta că nu face decât să mimeze interesul pentru rezolvarea problemei celor care au dificultăți în a-și rambursa creditele. Mai mult decât atât, fostul consilier local de Oradea reclamă dorința unora de la PSD de a fi în bătaia camerelor de luat vederi ale televiziunilor (cu referire clară la Ana Birchall), însă nu în mod realmente constructiv pentru cei care așteaptă un sprijin în această perioadă.
În opinia lui Ioan Cupșa, nu e nevoie de o lege dedicată celor care au luat credit în franci elvețieni, ci de elaborarea profesionistă a Legii Insolvenței persoanelor fizice. Un asemenea act normativ ar fi în mod real în beneficiul tuturor cetățenilor de bună credință care nu mai pot să își ramburseze împrumuturile. Este, de altfel, un subiect pe care deputatul Cupșa l-a mai dezbătut în mandatul său de parlamentar. „Încă de la adoptarea Codului insolvenței, PNL a cerut un capitol distinct și pentru insolvența persoanelor fizice”, spune avocatul orădean care subliniază că o asemenea inițiativă a fost agreată și de profesioniștii din domeniu. Atunci, invocând inclusiv cerințele Fondului Monetar Internațional (FMI), social-democrații s-au opus. În schimb, în mod ciudat, Ungaria tocmai a adoptat o asemenea lege taman la solicitarea / recomandarea FMI. Cupșa a reamintit azi că scopul imediat al unei Legi a insolvenței persoanelor fizice este stingerea debitelor prin lichidarea bunurilor debitorului, dar și asigurarea debitorului de bună credință. Deci a persoanei care a ajuns din cauze independente de el în situația de nu mai putea plăti creditul. Iar în caz de credit ipotecar, omul nu ar mai risca să rămână în stradă. Ar fi de respectat un plan de plată timp de câțiva ani (sub supravegherea unui judecător sindic / administrator judiciar), iar la finalul perioadei, dacă cel în cauză se ține de acest plan, el ar urma să scadă de datorii. „Conceptul de fresh start din mai multe țări occidentale”, spune Ioan Cupșa. Deputatul liberal recunoaște că este vorba despre o lege complicată (care să rezolve problemele fără a genera altele), însă nu are niciun dubiu că aceasta e necesară.
Cu toate că liberalii sunt hotărâți să susțină trecerea prin Parlament a unei asemenea legi, deputatul Cupșa crede că acest lucru nu va fi posibil cu actualul arc guvernamental, respectiv cu actuala majoritate din legislativul național. „PSD are alte interese decât cele ale cetățeanului îndatorat până la limita suportabilității!”, a declarat parlamentarul orădean, 100% convins că toate aparițiile pesediste din presă pe această temă nu sunt altceva decât politicianisme.
iun. 22, 2017 0
iun. 12, 2017 0
iun. 10, 2017 0
feb. 23, 2017 0
nov. 19, 2024 0
nov. 07, 2024 0
nov. 06, 2024 0
nov. 04, 2024 0