Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
ian. 17, 2015 Andrei Şandor Actualitate 0 2175 vizualizari
Ca reprezentant al singurei formațiuni politice care a elaborat un proiect de lege care ar ajuta în mod real românii cu probleme în rambursarea creditelor bancare, deputatul bihorean Cseke Attila prezice vremuri grele, de „coșmar”, pentru cei care au luat împrumuturi în franci elvețieni. După cum se știe, UDMR militează pentru conversia creditelor valutare în credite în lei, cursul de referință aplicabil nefiind cel din ziua conversiei, ci cursul valutar valabil în luna contractării creditului. În vizorul parlamentarului sunt cetățenii care au credite ipotecare, aceștia riscând să își piardă imobilul achiziționat. În opinia lui Cseke, astfel consumatorul ar fi sprijinit în continuarea plății ratelor bancare și s-ar diminua semnificativ nivelul de risc asupra pierderii imobilului ipotecat. În acest moment, proiectul de lege al Uniunii are deja votul Senatului și se află în dezbaterea Camerei Deputaţilor. „În luna ianuarie 2007, conform cursului de schimb valutar, francul elveţian a valorat 2,07 lei, în 15 ianuarie 2015 această valoare crescând la 4,32 lei, ceea ce înseamnă o apreciere de 108 %. Dacă până acum consumatorii cu credite ipotecare au avut probleme, de acum înainte mulți dintre ei vor trăi într-un coşmar”, spune deputatul Cseke Attila.
mai 26, 2023 0
mai 13, 2023 0
mai 09, 2023 0
mai 08, 2023 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0