Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
ian. 12, 2015 Andrei Şandor Actualitate 0 1681 vizualizari
Municipiul Oradea nu mai are pilă la Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice. Vineri, 9 ianuarie, Pasztor Sandor și-a dat demisia din funcția de secretar de stat. Potrivit fostului consilier local, care a fost numit în funcția de la minister după ce UDMR a reintrat la guvernare în primăvara anului trecut, gestul demisiei vine ca urmare a faptului că UDMR nu mai face parte din Guvernul Ponta, trecând practic în Opoziție. Pasztor Sandor, scrie presa maghiară din Oradea, va reveni în postul de director tehnic al Administrației Bazinale de Apă (ABA) „Crișuri”. Chiar și dacă a ocupa funcția de secretar de stat timp de mai puțin de un an de zile, Pasztor a reușit un lucru important pentru Municipiul Oradea: deblocarea șantierului de amenajare a malului stâng al Crișului Repede, în amonte de Podul Ferdinand. Lucrarea fusese începută, însă a rămas abandonată timp de doi ani de zile din lipsă de fonduri alocate. Reamintim, totodată, că toate amenajările de maluri orădene ale Crișului Repede se leagă de numele lui Pasztor Sandor. Tot cu UDMR la guvernare, în timp ce el era directorul executiv al ABA „Crișuri”, orădeanul a reușit să obțină alocarea de către Ministerul Mediului a sumelor de bani necesare acestor proiecte.
apr. 12, 2022 0
iul. 27, 2021 0
mart. 15, 2021 0
iun. 18, 2020 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0