Actualizat noiembrie 24th, 2024 10:54 PM
ian. 06, 2015 Andrei Şandor Actualitate 0 1616 vizualizari
Noile prevederi bugetare prin care, la inițiativa Ministerului Finanțelor (și cu binecuvântare de la președintele executiv al PSD, Liviu Dragnea), se schimbă modalitatea de alocare de bani către primării și consilii județene sunt criticate de UDMR. De altfel, doar parlamentarii acestei formațiuni politice au fost contra noului articol din Legea aferentă, restul aleșilor votând cu voioșie pentru propunerea prin care o serie de județe, inclusiv Bihorul, sunt faultate în dezvoltare. Și în demersurile lor privind eventualul statut de centru de viitoare regiune.
Toate aceste aspecte au fost prezentate marți, 6 ianuarie, de către președintele executiv al UDMR Bihor, deputatul Szabo Odon (foto). Acesta s-a referit, concret, la introducerea de plafoane de venituri proprii pentru primării și consilii județene, conform datelor valabile pentru anul 2013 (an fiscal deja încheiat). Astfel, nivelul de încasare peste care o comună nu va mai primi niciun ban prin redistribuire este de 1,5 milioane lei. Municipiile simple intră la nivelul de 20 de milioane de lei, iar municipiile reședință de județ au un plafon de 50 de milioane de lei. În cazul Municipiului Oradea, spune Szabo, niciun ban suplimentar nu ar mai veni de la centru deoarece veniturile proprii ale urbei trec bine de 200 de milioane de lei/an. Cât despre Consiliul Județean Bihor, cu venituri proprii de 76 de milioane de lei, pierderea estimată de parlamentarul UDMR este între 100 și 150 de milioane de lei. Mai pe românește, doar unitățile administrativ teritoriale care au venituri sub plafoanele stabilite au de câștigat, lor intrându-le automat banii pentru completarea necesarului. În schimb, atrage atenția Szabo Odon, comunele cu venituri proprii mari (pe hârtie) nu vor mai fi stimulate să colecteze deoarece, în caz de situare sub plafon, vor primi sume de bani pentru rotunjire.
„Ceea ce s-a făcut este împotriva principiului dreptului câștigat, e o centralizare. Consiliilor Județene, spre exemplu, le-a fost luat instrumentul prin care pot dezvolta județul”, spune liderul UDMR Bihor. De asemenea, mirat că nicio altă formațiune politică nu a sesizat acest lucru (sau nu a vrut să sesizeze), Szabo a precizat că măsura luată nu face altceva decât să întărească puterea politică centrală, în timp ce, la nivel declarativ, toți politicienii clamează necesitatea descentralizării, a lăsării unei puteri decizionale cât mai mari în teritoriu. „UDMR a votat contra acestei inițiative, deși sunt unele județe locuite preponderent de maghiari care au de câștigat: Harghita și Covasna”, a mai menționat președintele executiv al filialei bihorene a UDMR. În schimb, consilii județene precum Bihor, Arad, Cluj, Dolj sau Timiș par că nu vor mai primi bani pentru echilibrare. Doar că și aici sunt situații și situații. Szabo Odon remarcă faptul că, în timp, prin aplicarea acestei noi măsuri (n.b.: care e valabilă, deocamdată, doar pentru anul curent), județe care încearcă să convingă că pot servi drept centre de regiune (ca Bihorul) vor rămâne în urmă. „Măsura lovește județele care sunt motoarele economiei. Nu se ține cont de aspecte specifice ale fiecărui județ în parte. Consider că e o lovitură, cu bună știință, în județele care ar candida pentru un statut de capitală de regiune”, a mai spus deputatul Szabo.
oct. 19, 2023 0
mart. 02, 2023 0
dec. 07, 2020 0
nov. 13, 2020 0
nov. 24, 2024 0
nov. 24, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0