Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:14 PM
dec. 22, 2014 Andrei Şandor Învăţământ 0 1451 vizualizari
Proiectul de fuziune între colegiile tehnice „Andrei Șaguna” și „Traian Vuia” întâmpină rezistență din partea cadrelor didactice de la unitatea care ar urma să își piardă personalitatea juridică. Profesorii de la „Andrei Șaguna” consideră că e inadmisibil ca Primăria să facă dispărută singura unitate de învățământ orădeană cu profil tehnic care are titulatura de „Școală europeană”. În numele dascălilor de la colegiul amenințat cu desființarea (prin fuziune cu „Vuia”), Curpaș Anca a transmis presei că există o mare nedumerire legată de rapiditatea cu care s-au derulat evenimentele. „Totul a început vineri, 12 decembrie, ora 14, când Comisia de Învăţământ-Cultură din cadrul Consiliului Local al Municipiului Oradea decide fuziunea (a se citi desfiinţarea) unităţii cu profil tehnologic, urmând ca în şedinţa din 18 decembrie a Consiliului Local să fie supusă dezbaterii şi avizării, decizie care s-a amânat până la începutul lunii ianuarie”, spune profesorul Curpaș. În opinia cadrelor didactice de la „Șaguna”, ceea ce dorește Municipalitatea contravine „ideii de relansare a învăţământului profesional şi tehnic, un deziderat al politicii educaţionale a Uniunii Europene”. Profesorii șaguniști reamintesc că școala aceasta are o istorie de peste 60 de ani și că aici s-au format multe generații de adevărați meseriași în domeniile lor. „După ce a supravieţuit repetatelor retrocedări postdecembriste, această instituţie de învăţământ se confruntă cu o nouă ameninţare, dispariţia ca unitate de învăţământ autonomă, cu consecinţe devastatoare pentru toţi participanţii implicaţi în procesul de învăţământ profesional orădean: elevi, părinţi, personal didactic şi auxiliar, şi nu în ultimul rând, comunitatea locală, pentru care şcoala pregăteşte forţa de muncă”, transmit profesorii Colegiului Tehnic „A. Șaguna”, care speră ca societatea civilă să ia și ea atitudine în privința acestui subiect.
ian. 08, 2021 0
dec. 18, 2019 0
sept. 01, 2017 0
sept. 01, 2017 0
nov. 22, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 13, 2024 0