Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
nov. 11, 2014 Andrei Şandor Învăţământ 0 1355 vizualizari
Vineri (14 noiembrie) și luni (17 noiembrie), studenții universităților din România vor avea liber. Decizia a fost anunțată azi, în urma adoptării unei Hotărâri de Guvern privind acest lucru, propunerea fiind a Ministerului Educației Naționale. Motivul invocat este evitarea supraaglomerării secțiilor de votare din orașele care sunt și centre universitare. Principalii beneficiari ai măsurii sunt acei studenți care nu au domiciliul stabil în orașele în care își fac studiile. De asemenea, prin această măsură, se vrea aerisirea listelor suplimentare de la alegerile prezidențiale. Prin urmare, studenții se vor putea duce acasă după cursurile de joi, 12 noiembrie, urmând ca în ziua de luni, imediat după scrutinul de duminică, ei să se întoarcă la universitățile respective.
Deși totul pare a fi pentru mai binele tinerilor care doresc să voteze, liderul Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România, Cristian Popescu, nu aplaudă de bucurie și de recunoștință. Acesta a declarat pentru presa centrală că studențimea a mai cerut, în trecut, asemenea zile libere cu ocazia alegerilor parlamentare, „pentru că nu puteam vota decât în localitatea de domiciliu, şi cu greu am reuşit să obţinem o zi liberă”. Popescu vede ceva tâlc în brusca generozitate a Guvernului actual care a acordat două zile libere fără ca ele să fie cerute în mod expres. „Mă mir că nu am fost informaţi. Din ce am înţeles, se doreşte evitarea problemelor cu listele suplimentare, din 2 noiembrie. Nu ştiu dacă asta era cea mai bună soluţie, cred că ar fi trebuit să lucreze pentru remedierea problemelor de atunci. Am fi vrut să fim consultaţi, să spunem şi noi ce credem. Avem şi colegi nemulţumiţi, pentru că va trebui să recuperăm (cursurile), în condiţiile în care ei puteau să voteze oricum”, a precizat Cristian Popescu.
aug. 24, 2016 0
iul. 20, 2016 0
iul. 11, 2016 0
iun. 28, 2015 0
nov. 19, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 13, 2024 0