Actualizat noiembrie 25th, 2024 1:58 PM
nov. 04, 2014 Andrei Şandor Actualitate 0 1773 vizualizari
Dispută de la distanță între fostul prefect de Bihor, Găvrilă Ghilea, și actualul deținător al postului, Claudiu Pop. Senatorul ACL a reclamat azi, 4 noiembrie, într-o conferință de presă că au fost constatate nereguli privind modul în care au fost aleși unii președinți ai secțiilor de votare și / sau locțiitori ai acestora.
Ghilea susține că printre cei care au fost puși la șefia anumitor secții pentru duminică (2 noiembrie, turul I al alegerilor prezidențiale) se numără membri ai unor partide politice. Mai mult decât atât, fostul prefect a declarat că există chiar cazuri în care astfel de persoane ar deține și funcții în partide. Adică total contrar legislației. În acest context, Găvrilă Ghilea a adresat rugămintea, prin presă, ca Instituția Prefectului Județului Bihor să facă bine și să organizeze așa cum trebuie alegerile. Deci în deplină conformitate cu reglementările în vigoare.
La nici o oră de la încheierea conferinței de la sediul ACL, prefectul Claudiu Pop a avut un răspuns la acuze. Asta (și) pentru că într-un săptămânal local apăruse deja un articol amplu despre modul în care au ajuns unii în fruntea anumitor secții de votare. Șeful Prefecturii a venit cu legea la el și a vorbit concret despre cazurile în chestiune: comunele Rieni, Brusturi și Popești. Pop a precizat că, la alegerea Președintelui României, nu primăriile, ci președintele Tribunalului Bihor are sarcina de a se ocupa de juriștii din județ care pot fi la secțiile de votare. De asemenea, reprezentantul Guvernului în Bihor a reamintit că procedura a fost la fel și în anul 2009, la precedentele alegeri prezidențiale, dar atunci nimeni dintre actualii contestatari nu a avut nimic de contestat. Cât despre mai amplele acuze / nemulțumiri ale primarului de Brusturi (n.b.: liberalul Ioan Petruț), Claudiu Pop spune că nu sunt altceva decât manifestări de „zel politic”. Mai exact, edilul comunei reclama că niciuna dintre cele două persoane pe care le-a propus (ca supliment pentru lista celor cu care să se completeze juriștii din județ pentru secțiile de votare) nu a fost aprobată. Parțial fals, spune prefectul de Bihor, care a arătat că una dintre cele două persoane a fost repartizată la Oradea (pentru că are domiciliul în municipiul reședință de județ). Iar cealaltă a fost respinsă din simplul motiv că, potrivit datelor din tabelul de rigoare, nu era absolvent de facultate, ci doar student.
În ceea ce privește controversele referitoare la apartenența anumitor șefi de secții de votare (sau locțiitori) la partide politice, Claudiu Pop a menționat că, potrivit legii, Prefectura nu are atribuții de a verifica veridicitatea celor trecute în declarațiile pe proprie răspundere, ci numai de a se asigura că dosarele sunt complete și că ele conțin și această hârtie. „Dacă au mințit (în declarații), e greșeala lor, falsul lor!”, a declarat prefectul Pop.
aug. 23, 2023 0
mai 17, 2023 0
feb. 09, 2022 0
nov. 01, 2021 0
nov. 25, 2024 0
nov. 25, 2024 0
nov. 25, 2024 0
nov. 25, 2024 0