Actualizat noiembrie 25th, 2024 5:30 PM
nov. 03, 2014 Andrei Şandor Politică 0 1476 vizualizari
Finalul turului I al prezidențialelor din acest an e un nou prilej pentru liderii UDMR Bihor pentru reluarea refrenului cu necesitatea existenței unei singure entități politice care să reprezinte comunitatea maghiară. În analiza rezultatelor alegerilor din 2 noiembrie, președintele executiv al UDMR județean, Szabo Odon (foto), nu a ezitat să acuze, indirect, PPMT de ruperea în două a maghiarimii din România și de descurajarea prezenței la urne a cetățenilor minoritari. „E timpul să terminăm cu minciuna”, a spus deputatul ales în Colegiul 2, care a precizat că nu se confirmă interesul mai mare al alegătorilor maghiari, clamat de PPMT, prin posibilitatea de a pune ștampila și pe alt candidat decât cel al Uniunii. Pledând cauza UDMR, formațiunea care a luat iar cea mai mare parte a voturilor exprimate de maghiarii care s-au dus la urne, Szabo a declarat că „întreaga comunitate maghiară trebuie să fie unită în jurul celor mai puternici reprezentanți ai săi” și le-a cerut conaționalilor săi care au ales să îi urmeze pe Tokes Laszlo și Toro T. Tibor (președintele CNMT, respectiv cel al PPMT – acesta din urmă anunțându-și deja demisia în urma slabelor rezultate din turul I) să revină în UDMR. De data asta, candidatul Kelemen Hunor s-a clasat pe locul 3 în Bihor, după Klaus Iohannis (ACL) și Victor Ponta (PSD). Liderul Uniunii a luat 14% din sufragii, procent despre care Szabo Odon spune că este similar cu procentele obținute și în trecut de reprezentantul UDMR în competiția prezidențială.
oct. 30, 2020 0
nov. 26, 2019 0
nov. 08, 2019 0
mart. 15, 2018 0
nov. 25, 2024 0
nov. 25, 2024 0
nov. 24, 2024 0
nov. 19, 2024 0