Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
nov. 01, 2014 Andrei Şandor Actualitate 0 1367 vizualizari
După ce polițiștii anti-fraudă au descins recent la Universitatea din Oradea (UO) și au luat la puricat contractul între instituție și firma cadrului didactic Ioan Mintaș, Ciac, privind realizarea căminului nou cu 402 locuri, rectorul Constantin Bungău (foto) s-a văzut obligat să dea cu subsemnatul și în fața presei. Jurnaliștilor li s-a explicat că nu procurori de la DNA au mers la Rectorat pentru a culege documentele privind contractul, ci angajați de la Poliție. Iar neregulile invocate s-ar lega de un act adițional prin care termenul de execuție al construcției se amână până la finele anului 2015, respectiv de persoanele care au semnat acel document.
Potrivit rectorului UO, ultimul act adițional (n.b.: asemenea hârtii au tot fost adăugate la contractul inițial, având în vedere că finanțarea investiției nu a fost continuă) datează din primăvara acestui an, solicitarea în acest sens fiind făcută tocmai de firma lui Mintaș. Acest demers a venit în contextul în care, potrivit prevederilor contractuale, în cazul apariției unor „situații de întârziere care nu se datorează contractantului (Ciac), acesta va solicita prelungirea termenului de execuție”, iar Universitatea din Oraddea „va prelungi în mod corespunzător acest termen”. Adică trebuie să prelungească termenul în situația descrisă mai sus. Constantin Bungău a declarat că toate hârtiile semnate de el au și avizul Serviciului Juridic din cadrul UO, chiar dacă, potrivit rectorului, acest aviz este doar consultativ. Și totuși, rectorul susține că și-a întrebat colegii de la Juridic dacă își asumă responsabilitatea, dacă va fi cazul, iar răspunsul a fost negativ. Iar Bungău, în calitate de rector, este răspunzător pentru tot ce semnează. Șeful UO spune că totul a fost legal, din punctul lui de vedere, și că stă la dispoziția anchetatorilor pentru orice fel de lămuriri suplimentare. Urmăriți filmarea atașată pentru a vedea ce a avut de spus Constantin Bungău despre situația scandalului din jurul contractului cu firma Ciac.
Documentul inițial a fost semnat de fostul rector, Teodor Maghiar, în 29 decembrie 1998, valoarea inițială a investiției fiind de 27 de miliarde de lei vechi. Ministerul Educației este cel care ar fi trebuit să aloce banii pentru finalizarea lucrărilor la cămin, însă sumele mai mult nu au venit. Iar atunci când, totuși, au fost alocări, acestea nu au fost suficiente pentru ca proiectul să fie dus la bun sfârșit. Dovadă că și acum se așteaptă cele necesare pentru finalizare.
nov. 19, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 07, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0