Actualizat noiembrie 22nd, 2024 1:19 PM
oct. 31, 2014 Andrei Şandor Actualitate 0 1545 vizualizari
Câteva zeci de persoane au fost interesate, joi (30 octombrie), de conferința județeană având drept temă stadiu implementării Programului Operațional Regional (POR) în zona de nord a Transilvaniei. Poate nici nu acest subiect, ci cel al direcțiilor preconizate de intervenție în perioada de finanțare 2014 – 2020 a atras mai mult auditoriul. Atât reprezentanți ai Municipalității orădene, cât și trimiși de la Consiliul Județean au ascultat prezentarea făcută de Teodora Biriș de la ADR Nord-Vest, care a făcut un bilanț al ultimilor ani de implementare a POR și a adus în prim plan modificările aduse manualului Regio. Ceva mai de interes a fost alocuțiunea Andreei Marcu (foto), cea care a avut rolul de a dezvălui documentul de lucru cele incluse în documentul de lucru care va reglementa axele prioritare pe care doritorii vor putea depune proiecte de finanțare europeană în următorii ani. Amintim câteva domenii în care se va putea aplica cu proiecte pentru bani nerambursabili de la Uniunea Europeană: eficiența energetică a clădirilor publice, dezvoltare urbană, dezvoltarea durabilă a Turismului, dezvoltarea infrastructurii sanitare și sociale, respectiv a celei educaționale. Aici, cel puțin pe moment, eswte vorba numai despre școli profesionale, creșe, grădinițe, însă reprezentantul ADR Nord-Vest nu exclude ca varianta finală să includă și liceele teoretice. Singura întrebare pusă public în sala mare a Primăriei de către potențialii beneficiari ai perioadei de finanțare 2014 – 2020 s-a referit de momentul efectiv al demarării depunerii de proiecte. Andreea Marcu nu a putut da un răspuns concret, însă a precizat că estimarea ar fi că se va da drumul la colectarea de proiecte din prima parte a anului 2015.
[nggallery id=2689]
mai 10, 2023 0
nov. 18, 2021 0
iul. 05, 2017 0
sept. 19, 2016 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 21, 2024 0