Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
oct. 28, 2014 Andrei Şandor Învăţământ 0 1362 vizualizari
Aproape 2 milioane de lei în plus. Aceasta este alocarea suplimentară în chip de finanțare de bază pe care Universitatea din Oradea o va fi primit. Este vestea bună pe care rectorul Constantin Bungău (foto) a dat-o Senatului după ce a participat la Consiliului Național al Rectorilor. În opinia lui Bungău, preluat de prof. univ. dr. Lia Pop, șefa Comisiei de Relaţii Interne şi Internaţionale a Senatului, e de remarcat „angajamentul guvernului de a aplica legea, nu doar în litera, ci și în spiritul său”. Adică, în ceea ce privește finanțarea, ar fi vorba despre fonduri suplimentare. „Pentru UO, alocațiile bugetare (de bază) au crescut de la 39.7 milioane la 41,5 milioane lei”, se arată într-o informare venită de la Senatul universitar. De asemenea, potrivit aceleiași surse, „au crescut și fondurile pentru cercetare astfel că mai multe proiecte depuse de Universitate au șanse să fie finanțate”. Mai merită precizat că nu sunt uitați nici profesorii, ei urmând să primească în plus bani pentru achiziție carte de specialitate, dar și sume precum burse speciale, respectiv de doctorat. Una caldă, una rece: aplicarea Legii Educației Naționale va însemna și angajarea în universități exclusiv a absolvenților de studii doctorale.
nov. 19, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 07, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 12, 2024 0
nov. 11, 2024 0
nov. 11, 2024 0