Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
oct. 16, 2014 Andrei Şandor Administrație 0 1320 vizualizari
Nu e niciun secret că Municipalitatea a pus ochii încă de acum câțiva ani pe Casa Darvas – La Roche în vederea amenajării acolo a unui Muzeu Art Nouveau, respectiv pentru găzduirea în clădirea cu pricina a unor „ateliere” dedicate diverselor bresle. Primarul Ilie Bolojan a anunțat la începutul acestei săptămâni că administrația locală este pe calea de a prelua „în integralitate” imobilul datând de la începutul secolului 20, ultimele discuții / negocieri cu proprietarii urmând să fie terminate în scurt timp. Două apartamente sunt de cumpărat cu bani de la bugetul local. Astfel, inclusiv clubul FC Bihor va trebui să își găsească alt „domiciliu”, căci el nu va mai putea „locui” acolo. De altfel, edilul a precizat că a fost deja trimisă o notificare în acest sens conducerii FC Bihor. Clădirea urmează să fie restaurată / reabilitată, probabil cu finanțare de la Uniunea Europeană, Primăria intenționând să depună u proiect în acest sens. Imobilul proiectat de frații Vago Laszlo și Jozsef are intrarea principală pe str. Iosif Vulcan și duce spre malul drept al Crișului Repede, pe str. Libertății. Recent, un grup de arhitecți au încercat să (re)dea viață grădinii Casei Darvas – La Roche printr-o serie de evenimente organizate acolo.
nov. 20, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 15, 2024 0
nov. 12, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur