Actualizat noiembrie 23rd, 2024 1:47 PM
sept. 24, 2014 Andrei Şandor Politică 0 1599 vizualizari
Deputatul Ioan Cupșa a avut dreptate (link): Partidul Liberal Reformator (PLR) nu funcționează 100% legal. Formațiunea condusă de șeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, încă nu există în Registrul partidelor politice, lucru recunoscut ieri de liderul filialei locale, deputatul Octavian Bot. Acestuia i s-a cerut să lămurească situația după ce, săptămâna trecută, fostul său coleg de partid, Ioan Cupșa (PNL) a atenționat electoratul liberal că PLR practic nu există și că Tăriceanu nu poate candida în numele acestuia. Din nou, Bot recunoaște că așa este: președintele Senatului candidează independent, dar cu susținere din partea liberalilor reformatori. Despre Partidului Național al Mediului, fostul membru al PNL a spus doar că s-a apelat la această formulă de preluare a formațiunii pentru că întemeierea de la zero a unui nou partid durează foarte mult. Iar PNM exista, era în Registrul partidelor, dar nu avea activitate. Fără să facă vreun comentariu la adresa lui Cupșa, Octavian Bot a spus doar că situația PLR poate fi asemănată cu cea a PNL: în urma unor acțiuni în instanță, judecătorii încetinesc parcursul partidului. Deputatul se referă la faptul că și liberalii lui Iohannis au o problemă cu Statutul și cu modul în care actuala conducere a PNL a fost aleasă la ultimul congres. Tot așa, se pare că Tribunalul are de deliberat în urma unei contestații legate de semnul permanent al PLR, albatrosul stilizat. „E o dezinformare că PLR nu există”, a declarat, marți, deputatul Bot. Cât despre chestiunea carnetelor de partid care nu există, același politician a precizat la solicitare jurnaliștilor că în cei 24 de ani în care activează în acest domeniu (și a trecut pe la multe partide!) nu a avut niciodată carnet de membru. „La noi vii, semnezi adeziunea și ești membru”, a conchis deputatul liberal reformator.
iun. 22, 2017 0
iun. 10, 2017 0
mart. 26, 2017 0
feb. 23, 2017 0
nov. 19, 2024 0
nov. 07, 2024 0
nov. 06, 2024 0
nov. 04, 2024 0