Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
sept. 05, 2014 Andrei Şandor Actualitate 0 1386 vizualizari
Vizita în Oradea a Angelei Filote, şefa Reprezentanţei Comisiei Europene (CE) în România, a fost o ocazie pentru ca și Prefectura Bihor să o primească pe cea care a verificat modul de implementare a trei proiecte orădene cu finanțare nerambrusabilă de la Uniunea Europeană (link). Vineri, 5 septembrie, Filote a fost primită de prefectul Claudiu Pop și de vicepreședintele Consiliului Județean, Ioan Mang. Cei doi au avut ocazia să discute cu trimisa CE la București, părțile axându-se pe promovarea şi respectarea la nivel regional a valorilor şi principiilor europene. De asemenea, Angela Filote și gazdele ei au dezbătut principiul echităţii intergeneraţionale în exploatarea resurselor naturale, dar și aspecte despre o gestionare democratică, asumată şi responsabilă a guvernării politice. Că tot veni vorba de exploatarea resurselor naturale, potrivit celor transmise de Cancelaria Prefectului, în cadrul întrevederii de azi de la Oradea, reprezentantul Comisiei Europene l-a felicitat pe prefectul de Bihor pentru desecretizarea acordului petrolier de explorare, dezvoltare şi exploatare pentru perimetrul Ex-3 Băile Felix (n.b.: în ianuarie 2014, link), precum şi pentru colaborarea interinsituţională la nivelul judeţului Bihor. Alături de Filote, în deplasarea de la Oradea a fost și Ioana Marchiş, coordonator Reţea Europe Direct România.
aug. 23, 2023 0
feb. 09, 2022 0
nov. 01, 2021 0
sept. 01, 2020 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0