Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
sept. 04, 2014 Andrei Şandor Actualitate 0 1230 vizualizari
Pentru că lucrurile par să fie tergiversate și în cazul șoselelor de centură ocolitoare aferente orașelor Aleșd și Ștei, președintele Consiliului Județean Bihor, Cornel Popa (foto), face apel la toți parlamentarii în vederea demarării șantierelor. Ceea ce ar putea să se facă în cel mai scurt timp după ce „sarabanda contestațiilor” s-a încheiat. Liderul CJ (și al PNL Bihor), promotor principal al celor două proiecte de infrastructură rutieră, atrage atenția că joaca de-a amânarea poate costa pierderea banilor europeni din care centurile Aleșd și Ștei pot fi finanțate. Joi, 4 septembrie, președintele CJ a relatat că centura Șteiului a avut parte de cele mai multe contestații și reevaluări. În schimb, cea a Aleșdului nu a fost la fel de luată în vizor. Iar acum, după ce toate procedeele au fost bifate, ar putea urma semnarea contractelor de execuție. „Centurile Aleșd și Ștei sunt în faza de block-start” a spus Popa cerând senatorilor și deputaților de Bihor să „apese pedala” pentru ca nu cumva fondurile europene aferente celor două șosele ocolitoare să fie pierdute. Liderul liberal al CJ Bihor nu exclude nici varianta ca decidenții de la București să tot tărăgăneze lucrurile, dorindu-se, practic, neînceperea lucrărilor, scopul fiind favorizarea altor județe.
Tot azi, Cornel Popa și-a manifestat dezamăgirea cruntă cu privire la situația de pe DN 76. „Fonduri sunt, nimeni nu mai înțelege nimic!”, a spus președintele PNL Bihor.
iun. 08, 2017 0
mai 17, 2017 0
mai 12, 2017 0
apr. 30, 2017 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0