Actualizat noiembrie 22nd, 2024 1:19 PM
sept. 02, 2014 Andrei Şandor Cultură 0 1234 vizualizari
Începând cu 20 septembrie, Oradea devine din nou centrul universului teatral din România. Ediția curentă a Festivalului Internaţional de Teatru Oradea (FITO) va avea din nou mai multe tipuri de secțiuni. Astfel, spectatorii vor avea parte de Festivalul de teatru scurt (ediția a XX-a, care se va derula între 21 și 28 septembrie, selecția fiind făcută de criticul Ion Parhon), de spectacole de stradă, precum și de Festivalul de Teatru Fringe (în perioada 20 – 28 septembrie), ca anul trecut. De asemenea, în acest an vom avea Secțiunea Școli de Teatru, dar și Festivalul de teatru pentru copii „Arcadia”. Și aceasta bifează a doua ediție și va avea loc timp de 3 săptămâni (20 septembrie – 12 octombrie). Potrivit celor transmise de Teatrul Regina Maria, secțiunile Școli de Teatru și Fringe sunt organízate de Fundația Culturală FITO și finanțate de Administrația Fondului Cultural Național. Printre numele mari ale scenei românești care vor veni la Oradea în cadrul FITO amintim Maia Morgenstern, Marcel Iureș, George Mihăiță, Dorina Lazăr, Marius Bodochi, Rodica Mandache, Cătălina Mustață, Pavel Bartoș, Constantin Cojocaru, Gabriel Răuţă, Alexandru Jitea, Vlad Zamfirescu și Alexandru Papadopol. Cât despre teatrele care vor veni la Oradea în următoarea perioadă, luați aminte: Odeon, Nottara, Naționalul din Cluj-Napoca, Naționalul din Timișoara, Teatrul Metropolis și Teatrul Act din București. De asemenea, organizatorii promit și spectacole cu artiști din Belgia, Bulgaria, Cehia și Turcia. Programul FITO 2014 poate fi consultat și/sau descărcat.
În funcție de spectacolul dorit, un bilet cosă între 10 lei și 60 lei. Pentru a cumpăra bilete vă puteți adresa Agenției Teatrului Regina Maria sau puteți cumpăra online (biletmaster.ro).
sept. 18, 2018 0
aug. 30, 2017 0
iul. 06, 2017 0
iun. 27, 2017 0
nov. 22, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0