În urma accidentului, o tânără a suferit plagă contuză frontală, iar un bărbat în vârstă de 65 de ani şi-a fracturat ambele braţe şi a suferit un traumatism la nivelul feţei. La faţa locului s-a deplasat de urgenţă un echipaj SMURD, care a acordat primul ajutor celor două victime. „Ambii pacienţi se află în afara pericolului vital. Tânăra a fost dusă la spital, i s-a acordat primul ajutor, după care a fost lăsată acasă, iar celălalt pacient a fost internat pentru îngrijiri de specialitate”, a declarat dr. Hadrian Borcea, şeful SMURD Bihor. Poliţiştii bihoreni efectuează cercetări în legătură cu producerea accidentului.