Judecătoria Oradea a decis arestarea preventivă, pentru 29 de zile, a trei bărbaţi suspecţi că au agresat doi soţi pensionari din Sântion. Tribunalul Bihor a respins luni recursul intentat de cei trei, Kovacs Alexandru, din Oradea şi Budai Emeric şi Szalonna Zsolt, din Satu Mare. Bărbaţii au fost reţinuţi de poliţişti, acuzaţi că au tâlhărit în luna martie doi soţi pensionari din Sântion. Atacatorii au intrat în curtea oamenilor, cu cagule, mănuşi, o bâtă de base ball şi bandă adezivă. Pentru că au refuzat să spună unde ţin banii, cei doi vârstnici au fost bătuţi, legaţi, iar femeia ameninţată că îi oamoară bărbatul. Aceasta a cedat ameninţărilor. Tâlharii au plecat cu banii, 24.700 lei şi i-a lăsat pe cei doi legaţi. Aceştia au fost găsiţi ceva mai târziu de un vecin, care a sesizat Poliţia. Bărbatul a avut nevoie de nouă zile de îngrijiri medicale. Conform anchetatorilor, atacatorii au aflat că pensionarii ţin bani în casă chiar de la nepoata lor, prietenă a lui Kovacs.