Actualizat noiembrie 23rd, 2024 1:47 PM
oct. 20, 2010 Andrei Şandor Eveniment 0 1313 vizualizari
Cei 400 de dascăli bihoreni s-au reunit în sala de spectacole a Casei de Cultură a Sindicatelor, iar liderul Sindicatului Liber din Învăţământ, Ioan Ţenţ, le-a citit nemulţumirile puse pe hârtie, întrerupt din când în când de scandările protestatarilor. Ţenţ a amintit de legea educaţiei care produce „efecte dezastruoase”, unul dintre acestea şi cel mai marcant fiind reducerile drastice a salariilor. „Acestea au fost aduse la nivelul celor din 2007, la care s-a aplicat scăderea de 25 la sută, ceea ce reprezintă o diminuare substanţială de mai bine de 50 la sută”. Profesorii sunt nemulţumiţi şi de legea pensiilor şi de modificarea vârstei de pensionare. „O viaţă întreagă am plătit la sistemul de pensii şi acum, când ne vine rândul să ajungem la vârsta pensiei, trăim la mila lor?”, se întreabă liderul de sindicat.
Șezătoare sau protest, dle Țenț?!
Reducerea posturilor din sistem este o altă nemulţumire a dascălilor: „anul trecut am primit un superb cadou de Crăciun , o minusculă reducere de 15.000 de posturi, care în realitate au fost 19.000”, a adăugat Ţenţ. Liderul de sindicat a fost întrerupt de unul dintre participanţi care a luat atitudine faţă de reuniunea cu iz de şedinţă. Acesta s-a ridicat în picioare şi i-a spus: „Ni s-a spus că venim la miting, nu la şedinţă. Ce facem? Nu ieşim în stradă?”. Vizibil enervat, liderul de sindicat, i-a răspuns răstindu-se la colegul său: „Ce faceţi acum? Mă certaţi? (…) Vă cer respect!” şi a continuat pe un ton ceva mai blând: „Dacă dvs. vreţi să ieşim în stradă, ieşim. Voiam doar să vă ferim de ploaie”.
Au mărșăluit cu chiu, cu vai
Însoţiţi de echipaje de jandarmi şi poliţişti, profesorii au ieşit apoi în stradă şi s-au deplasat în marş încolonaţi urmând traseul Centrul Civic – Podul Dacia – Bdul Magheru – Parcul Traian, purtând pancarte cu inscripţii antiguvernamentale şi scandând „Jos Guvernul!”, „Jos Băsescu!”, „Mincinoşii!”, „V-am votat şi ne-aţi furat!”, „Demisia!”, „Jos mafioţii!”. Dascălii bihoreni au pichetat apoi Prefectura, scandând în continuare lozinci antiprezidenţiale. Câţiva lideri de sindicat au avut o scurtă îndrevedere cu prefectul Gavrilă Ghilea, căruia i-au expus nemulţumirile dascălilor bihoreni. Reprezentantul Guvernului în teritoriu le-a răspuns că va transmite la Bucureşti nemulţumirile profesorilor şi le-a dat speranţe că, din 1 ianuarie 2011, îşi vor primi salariile fără reducerea de 25%.
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
mai 09, 2022 0
dec. 21, 2021 0
dec. 02, 2021 0
nov. 30, 2021 0