Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
aug. 27, 2014 Andrei Şandor Actualitate 0 1825 vizualizari
Venit pe funcție pe vremea USL datorită faptului că o are pe buletin pe deputata Lucia Varga (PNL), Nicolae Varga a fost revocat de la conducerea sucursalei orădene a Hidroelectrica. Societatea se află în insolvență, iar șefii de la București au constatat și „disfuncționalități în managementul sucursalei”, potrivit celor apărute pe pagina electronică a unității. Practic, administratorul judiciar este cel care a operat schimbarea lui Varga. Acesta a fost înlocuit cu sindicalistul Petru Ioan Vereș, despre care opinia publică este informată că a absolvit Institutul de Învățământ Superior din Oradea (Electromecanică Tehnologică) ca subinginer, iar din 1995 are diplomă cu ștampilă de Universitatea din Oradea, Facultatea de Energetică. Vereș lucrează la Hidroelectrica Oradea din 1986. El a fost, pe rând: diriginte de santier la CHE Munteni, subinginer la Secția Exploatare Remeți, șef Atelier Munteni și dispecer-șef tură pe cascada de hidrocentrale. Din 2004, petru Vereș a ocupat fotoliul de Șef al Serviciului Management Energetic Dispecerat, iar începând cu 2005 a fost liderul Departamentului Hidrosind Oradea.
Schimbări au fost operate și la vârful sucursalelor Sibiu, Slatina și Caransebeș.
iun. 14, 2017 0
apr. 27, 2017 0
apr. 24, 2017 0
apr. 21, 2017 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0