Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
aug. 26, 2014 Andrei Şandor Actualitate 0 1269 vizualizari
La ora publicării acestor rânduri, un echipaj de pompieri orădeni se află pe Crișul Repede, într-o barcă pneumatică, în încercarea de a scoate la suprafață (și pe mal) ceea ce pare să fie cadavrul unui om. Conform celor relatate pentru bihorstiri.ro de purtătorul de cuvânt al ISU „Crișana”, lt. Camelia Roșca, situația a fost semnalată prin 112 de către un pescar care se afla în zona celor două poduri „Densușianu”. Omul a alertat autoritățile spunând că pe fundul apei s-ar afla un trup neînsuflețit. La locul indicat de apelant a fost trimis un echipaj de salvatori de la Detașamentul 2 din Municipiul Oradea.
UPDATE – Autoritățile s-au putut convinge că nu a fost un apel fals. Operațiunea pompierilor orădeni a condus la aducerea pe mal a trupului neînsuflețit al unei persoane despre care deocamdată nu se știe de când era în apă. Colonelul Andrei Ionescu de la ISU „Crișana” spune că trupul celui înecat a zăcut la o adâncime de aproximativ 3 m. Cadavrul a fost adus la mal nu departe de Podul Sovata, în aval. Poliția va avea sarcina să descopere identitatea decedatului care, aparent, nu e un om al străzii, judecând după îmbrăcăminte și încălțăminte.
[nggallery id=2543]
oct. 31, 2024 0
aug. 06, 2024 0
mai 09, 2024 0
mart. 29, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0