Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
aug. 21, 2014 Andrei Şandor Politică 0 1935 vizualizari
Acuze destul de grave condimentate cu imagini de bordel (politic), azi, la sediul PNL Bihor. Senatorul Cristian Bodea îl acuză public pe președintele PSD Bihor, Ioan Mang (vicepreședinte al Consiliului Județean), de trafic de influență „prin funcția (administrativă) pe care o are”. Concret, parlamentarul liberal se referă la modul în care social-democratul se comportă cu banii Guvernului. Profitând de recentele expuneri ale lui Mang, care se lăuda ca 18 primării din Bihor vor derula proiecte investiționale noi în valoare totală de aproape 130 de milioane de lei, joi, Cristian Bodea (foto) a declarat că acestea sunt amăgiri și păcăliri pe care PSD le aplică chiar și propriilor edili. Dar, în opinia senatorului, anunțurile privind revărsarea de bani pentru proiecte nu sunt altceva decât vehicule pentru Ioan Mang, cel care poate merge prin județ pentru a răspândi vestea că primarii PSD deschid șantiere noi. În același timp, Bodea susține că avem de a face și cu încercarea liderului pesedist de a-și apropia (și mai mult) „unii clienți de-ai lui”.
Solicitat să concretizeze, demnitarul liberal a declarat că se referă mai cu seamă la primarul comunei Borod, democrat-liberalul Sorin Sarca, pe care Ioan Mang ar încerca să-l „cumpere cu bani de la Guvern”. Cristian Bodea l-a descris azi pe șeful PSD Bihor ca pe „un pește politic” (n.b.: referire și la apelul pe care Mang l-a făcut în cursul acestei veri în direcția primarilor PNL nemulțumiți, pe care i-ar accepta în PSD), dar spune că viitorul e nebulos. „Să vedem cine va fi cea mai mare curvă în 2016: Mang sau primarul de Borod?”, a întrebat retoric Bodea.
Kiss – protectorul lui Mang?
Se poate spune că episodul de azi este o nouă filă din foiletonul războiului verbal dintre cei doi. E de așteptat ca Ioan Mang să nu răspundă acuzelor. Sau nu cu același tip de limbaj. Însă senatorul Bodea revine la solicitarea pe care a mai făcut-o: președintele PSD să demisioneze din postul de vicepreședinte al CJ, post pe care îl deține strict grație conjuncturii politice din 2012. Joi, parlamentarul PNL a menționat că forul de conducere al partidului a votat deja mazilirea lui Ioan Mang (în condițiile formării ACL) și, aparent, acest lucru (încă) nu s-a întâmplat pentru că celălalt vicepreședinte, Kiss Alexandru, se opune. O situație cel puțin interesantă, consideră Cristian Bodea, în condițiile în care liderul UDMR „se iubește cu Cornel Popa” și are o înțelegere semnată cu PNL, nu cu PSD. „Poate că Kiss mai umblă și cu Mang, prin păduri”, spune senatorul liberal denunțând jocul dublu pe care președintele UDMR Bihor pare să îl facă. Bodea nu ar vedea o problemă nici în schimbarea ambilor vicepreședinți actuali ai CJ Bihor, în locul lor putând fi uns unul de la PNL și altul de la PDL. Iar parlamentarul crede că nu e motiv de frică nici posibilitatea ca prefectul Claudiu Pop (susținut de PSD) să atace în contencios administrativ o eventuală schimbare a lui Ioan Mang. „A fost pus politic, nu printr-un concurs de competențe”, a precizat Cristian Bodea care crede că astfel de funcții ar trebui asumate așa cum sunt, iar la schimbarea configurației de Putere fiecare ar trebui să se împace cu gândul că pleacă din posturile politice.
mai 30, 2024 0
mai 26, 2024 0
mai 16, 2024 0
apr. 30, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 07, 2024 0
nov. 06, 2024 0
nov. 04, 2024 0