Aluziile și invitațiile directe din pragul Congresului și chiar cele de la Congres, prin care liderii centrali ai Uniunii Social Liberale (USL) au încercat să îi atragă de partea lor pe cei de la UDMR nu au ecou la destinatar. Președintele PSD, Victor Ponta (foto), a declarat în cadrul întâlnirii pe care a avut-o după plecarea de la casa de Cultură a Sindicatelor că, din câte se pare, Opoziția mai are de luptat „încă un an și jumătate împotriva PDL”. Tradusă, această sintagmă ascunde o oarecare părere de rău și resemnare, dar și o primă semnalare aproape oficială legată de poziția de după alegerea noului președinte a UDMR. Șeful social-democraților a înțeles din atmosfera de la Oradea că reprezentanții maghiarimii nu sunt gata pentru a părăsi actuala coaliție de guvernare și, prin urmare, Guvernul Boc are toate șansele să își ducă mandatul până la capăt. Declarațiile lui Victor Ponta au fost făcute la Centrul „Ady Endre”, acolo unde șefii USL s-au întâlnit cu principalii reprezentanți locali ai celor trei partide.
În acest caz, cu UDMR în continuare în barca de la Putere, dacă e să se adeverească și prognozele co-președintelui USL, liberalul Crin Antonescu, următorul Guvern va fi format fără UDMR de către cele trei formațiuni politice care compun USL. Reamintim că sfatul amical pe care Antonescu l-a dat și în cadrul Congresului UDMR de la Oradea a fost acela ca maghiarii să iasă de la guvernare și să se alăture trioului PNL/PSD/PC, altminteri, după alegerile parlamentare din 2012 nu va mai fi nevoie de ei pentru majoritatea parlamentară confortabilă.