Actualizat noiembrie 22nd, 2024 3:12 PM
iul. 28, 2014 Daniel Ardelean business 0 1262 vizualizari
Peste 2.500 dintre angajaţii care au lucrat în Ground Zero, locul unde s-au prăbuşit turnurile gemene World Trade Center din New York, sunt bolnavi de cancer, iar un număr foarte mare dintre ei cer despăgubiri pentru această boală, scrie New York Post.
Numărul bolnavilor s-a dublat faţă de anul trecut, când publicaţia a identificat 1.140 de cazuri de cancer.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a identificat 1.655 de respondenţi bolnavi de cancer din totalul de 37.000 de membri ai echipelor de salvare (poliţişti, angajaţi din domeniul sanitar şi alţi muncitori din oraş) intervievaţi.
Dacă se adaugă pompierii şi persoanele specializate în acordarea primului ajutor, numărul total al oamenilor care au lucrat în Ground Zero şi care sunt bolnavi de cancer ajunge la 2.518 de persoane. Departamentul de Pompieri din New York a raportat 863 de membri care suferă de această boală, în urma tratamentelor administrate după prăbuşirea turnurilor gemene, din 11 septembrie 2001.
Un căpitan din Departamentul de Pompieri din New York, ieşit în prezent la pensie, care a lucrat în Ground Zero, a primit o despăgubiree de 1,5 milioane de dolari pentru cancer pancreatic care nu poate fi operat.
“Sper că mai multe cazuri grave, cum a fost al meu, vor avea prioritate în momentul în care pacientul nu mai are mult de trăit”, a declarat fostul căpitan pentru New York Post.
În ziua incidentului, el a rechiziţionat un autobuz şi a reuşit să închidă circulaţia pe podul Brooklyn, pentru a ajunge împreună cu echipa sa într-un timp cât mai scurt la locul accidentului.
“Am ştiu în ziua aceea că mulţi dintre noi se vor îmbolnăvi”, a spus el. A fost nevoit să se pensioneze în 2008, din cauza problemelor la plămâni, iar anul trecut doctorii i-au găsit o tumoare în jurul arterelor. “Doctorii nu puteau extirpa tumoarea fără să mă ucidă”.
Pompierul de 1,89 metri şi peste 100 de kilograme în momentul accidentului din septembrie 2001 câtăreşte în prezent 72 de kilograme, din cauza chimioterapiei.
Bolnavii care beneficiază de despăgubiri din partea Fondului de Despăgubire a Victimelor primesc 10% pe loc, iar restul de 90% trebuie viraţi până în 2016.
Până la 30 iunie 2014, Fondul de Despăgubire a Victimelor a primit 1.145 de solicitări, potrivit datelor publicate de New York Post. Dintre aceste, 881 de solicitări au fost calificate drept eligibile, în timp ce restul de 264 vor fi analizate. Majoritatea solicitărilor vin din partea muncitorilor care s-au îmbolnăvit în urma tragediei din septembrie 2001.
Până în prezent, 115 bolnavi de cancer au fost despăgubiţi cu 50,5 milioane de dolari, sumele individuale fiind cuprinse între 400.000 de dolari şi 4,1 milioane de dolari.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a explicat că majoritatea persoanelor din echipele de salvare din septembrie 2001 au fost mai predispuşi apariţiei de cancer (de prostată, tiroidă sau leucemie) faţă de restul populaţiei.
foto – c1.staticflickr.com
oct. 16, 2024 0
iul. 06, 2024 0
mai 14, 2024 0
mart. 18, 2024 0
nov. 04, 2024 0
oct. 15, 2024 0
oct. 15, 2024 0
oct. 10, 2024 0