Joi, 17 februarie, senatorul Popa a declarat la Oradea că a primit sesizarea, culmea, nu de la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Bihor, ci de la veterinarii din județul Sălaj. Conform planurilor Guvernului Boc, ar urma să fie desființate așa numitele structuri suport, în număr de 2.500. Totuși, sindicaliștii de la DSVSA Sălaj și cei de la Colegiul Medicilor Veterinari Sălaj susțin că în cadrul instituției, la nivel național, nu există un asemenea număr de personal. Cât despre intenția de privatizare a serviciilor de laborator, petenții sălăjeni aduc în atenție faptul că aceste structuri „fac parte integrantă din procesul de luarea deciziilor în cadrul controalelor oficiale, în condițiile în care acestea sunt furnizoare de dovezi obiective, concrete. Aceasta în condițiile în care rezultatele activităților analitice desfășurate de către laboratoarele de stat reprezintă baza obiectivă pentru luarea deciziilor de către autoritatea statului, externalizarea acestei activități pune în pericol respectarea unuia dintre cele opt principii ale managementului calității”. În fața jurnaliștilor orădeni, dar și în interpelarea adresată șefului Guvernului, respectiv într-o declarație polictică pe această temă, senatorul Cornel Popa a cerut explicații de la premier. În opinia liderului PNL, este cel puțin suspectă „letargia, nepăsarea de neînțeles” a conducerii DSVSA Bihor, care, în caz că se va da curs proiectului de reorganizare, ar putea fi desființată, devenind un simplu oficiu teritorial.