Este vorba în primul rând despre posibilii pretendenți la funcția de primar, fie că este vorba despre comune, orașe sau municipii. „M-aș bucura să avem în fiecare localitate cel puțin 3 candidați posibili, astfel încât în perioada februarie – aprilie să putem evalua propunerile și să stabilim candidatul cu prima șansă”, a declarat senatorul Mang. Conform calendarului de precampanie, în vara acestui an, PSD Bihor va avea deja întocmită lista cu toți candidații. În iunie și iulie, ar urma ca pentru fiecare candidat să fie elaborat un proiect electoral pentru comuna, orașul sau municipiul în cauză. Președintele filialei bihorene a PSD menționează că partidul va merge și în 2012 pe mâna primarilor în funcție pe care îi are acum, 14 la număr. Aceleași proceduri sunt prevăzute și pentru funcția de președinte al Consiliului Județean (CJ) Bihor. Liderul local al PSD spune că persoana care va candida pentru șefia județului va fi stabilită din gupul de 3 sau 4 doritori, în funcție de evaluarea acestora. Tot în cadrul pregătirii alegerilor locale din 2012 se poate menționa selectarea celor care vor fi incluși pe listele pentru consiliile locale și pentru Consiliul Județean. Posibilii reprezentanți social-democrați din forurile legislative locale vor trebui să fie foarte activi pentru că în funcție de cum lucrează în partid își vor ocupa locurile pe lista înaintată către Biroul Electoral Județean. Intenția este ca, la 1 septembrie 2011, opinia publică bihoreană să știe exact care este oferta electorală a PSD. Stabilirea exactă a candidaților pentru consiliile locale din Bihor și pentru CJ va fi aprobată de Comitetului Executiv Județean (format din 67 de membri). În schimb, spune senatorul Ioan Mang, aprobarea pentru candidații la funcțiile de primari și președinte al CJ va veni de la conducerea centrală a PSD. Urmează ca, după baterea în cuie a candidaților, aceștia să participe la o serie de cursuri de administrație în vederea perfecționării lor pentru îndeplinirea cum trebuie a sarcinilor care vin cu funcțiile pentru care intră în lupta electorală.