Pe scurt, așa rezumă președintele filialei PC Bihor, Traian Bodea (foto). Acesta a declarat pentru bihorstiri.ro că ideea alianței parafate cu PNL ar trebui să redea încrederea populației într-o forță politică de pe scena românească. Bodea recunoaște că apropierea de liberali este și un aspect promovat de președintele actual al PC, Daniel Constantin și precizează că șefii filialelor județene au dorit acest lucru încă de pe la mijlocul anului 2009. Președintele conservatorilor bihoreni spune că partidul său se pregătește să facă o figură frumoasă în alegerile de anul viitor. Cu toate că vor fi aliați cu PNL, acest lucru nu va însemna a face figurație. Traian Bodea nu exclude ca cele două partide să aibă liste comune pentru consiliile locale, dar acest lucru va fi la latitudinea liderilor județeni. Adică, probabil, punctual în anumite localități, în funcție de situația politică a PC și PNL, se va putea merge pe liste comune. Bodea spune că PC are deja depistați câțiva candidați posibili pentru scrutinul local din 2012 și că se așteaptă la un scor de 7% – 10%. Cât despre posibilitatea ca, din nou, conservatorii să fie o roată de rezervă a unui partid (ceva) mai mare, președintele filialei bihorene a PC spune că speră la o colaborare bună cu PNL și că ajutorul reciproc în anumite orașe/comune este foarte probabil. Traian Bodea ne-a declarat ferm că intenția conservatorilor este să aibă candidați pentru funcția de primar în toate localitățile și chiar și pentru Consiliul Județean. De precizat că liderii la nivel național ai PC și PNL au anunțat că vor semna un protocol de colaborare electorală care urmează să fie înregistrat și la tribunal. Conform liderului local al conservatorilor, Traian Bodea, în teritoriu nu s-a primit încă textul protocolului. Mai rămâne de văzut cum vor aborda liderii principali ai PNL Bihor, Cornel Popa și Ilie Bolojan, relația cu PC Bihor.