Cei cărora le e ciudă pe colegii lor care s-au dedicat și activității didactice, devenind și profesori universitari. Șeful pesediștilor din Bihor se teme de desființarea unor secții clinice universitare. Potrivit senatorului Mang, administrația liberală (care urmează să decidă și asupra funcționării Spitalului Județean) ar trebui să fie cu mare băgare de seamă în privința acestui subiect, mai ales că asemenea secții clinice nu se înființează decât prin Hotărâre de Guvern. În același timp, președintele social democraților bihoreni spune că „o Facultate de Medicină fără clinici universitare, fără secții clinice, nu poate să aibă studenți la Rezidențiat. Și o Facultate de Medicină fără rezidențiat se descalifică”, a afirmat Ioan Mang, îngrijorat de viitorul pe care unitățile spitalicești descentralizate par că îl vor avea la Oradea. Liderul PSD Bihor a făcut un apel răspicat la conducerea Primăriei să renunțe „la astfel de planuri care sunt nejustificate”. Cadru didactic și el, senatorul precizează că un profesor universitar nu apare de pe o zi pe alta și că un profesor universitar de la Oradea „este egal cu orice profesor universitar din România pentru că este validat de aceeași Comisie națională”. Potrivit lui Mang, intențiile Municipalității nu se justifică nici măcar din punct de vedere economic: „un profesor universitar dintr-o secție clinică este plătit la jumătate de normă”. Președintele filialei județene a PSD consideră că a avea profesori universitari pe lângă casa omului (a se citi pe lângă spitalul orașului) este de dorit și pentru că aceștia sunt bine pregătiți profesional, ei fiind obligați să se perfecționeze în permanență, asigurând și un nivel de calitate ridicat actului medical din spitale. Senatorul Ioan Mang nu ezită să arate cu degetul spre clasicele chestiuni de orgoliu personal, atât de caracteristice breslei medicale orădene (și nu numai!). De asemenea, parlamentarul pesedist spune că ceea ce Primăria Oradea pregătește pentru a eficientiza activitatea spitalelor pe care le are în subordine se datorează unor medici care „din comoditate sau din alte motive nu s-au implicat și în activitatea didactică”.