Actualizat aprilie 7th, 2025 4:38 PM
iul. 18, 2014 Andrei Şandor Actualitate 0 1329 vizualizari
Dacă e să ne luăm după cota de indice al activității parlamentare (IAC), calculat prin agregarea și ponderarea principalelor activități parlamentare urmărite, cu rezultatul de 37,15, senatorul Găvrilă Ghilea (foto) este cel mai activ membru bihorean al Parlamentului României. Biroul de presă al PDL Bihor a dat publicității clasamentul întocmit după încheierea sesiunii parlamentare care a debutat în februarie 2014. IAC se calculează ca medie ponderată a inițiativelor legislative (30%), luărilor de cuvânt (25%), declarațiilor politice (20%), întrebărilor și interpelărilor (15%) și a moțiunilor (10%). Astfel, Ghilea se află în fruntea clasamentului cu 20 de inițiative legislative, 46 de luări de cuvânt, 27 de declarații politice și 95 de întrebări/interpelări.
La celălalt capăt al clasamentului se află fostul PPDD-ist Ioan Hulea (acum la UNPR), cu un IAC de 5,2. Nici liberala Lucia Varga nu pare să fi ieșit tare mult în evidență, fiind pe locul II de la capăt (cu 5,55).
În ceea ce privește cei mai activit senatori și deputați bihoreni, „plutonul” condus de șeful PDL este urmat de senatorul social-democrat Florian Bodog (30), liberala Florica Cherecheș (29,45), de democrat-liberalul Liviu Laza Matiuța (21,95) și de pesedista Sonia Drăghici (20,9). Urmează udemerista Biro Rozalia (20,55), senatorul liberal Cristian Bodea (15,9), deputatul Szabo Odon de la UDMR (cu 15,3), deputatul Adrian Merka (UDSCR) cu 15,25 și liberalul Ioan Cupșa (15,05). Ceilalți parlamentari bihoreni au următoarele rezultate: Ioan Roman (PSD) – 14,6, Cseke Attila (UDMR) – 14,05, Valeriu Boeriu (PNL) – 13,05, Gheorghe Bogdan (PSD) – 10,45 și Gheorghe Costin (PNL) – 10,3.
aug. 08, 2018 0
aug. 25, 2017 0
iun. 09, 2017 0
mai 30, 2017 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0