Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
iul. 05, 2014 Andrei Şandor Actualitate 0 1558 vizualizari
Foarte puțină lume s-ar fi gândit că, la un moment dat, Călin Pop, cel despre care știm cât e de legat de Celelalte Cuvinte, va propune publicului ascultător un album solo. Niciun semn nu a fost că așa ceva s-ar putea întâmpla. Până în urmă cu niște luni, când pe Facebook au început să apară, cu pipeta, link-uri spre Soundcloud. Deci spre frânturi de piese ale lui Călin. Cel puțin așa le-a descoperit subsemnatul pe cele câteva pe care artistul a vrut să le desconspire. Și iată că rodul muncii ultimilor aproximativ 7 ani poate fi acum degustat de oricine.
„Undeva e lumea mea”, spune Călin Pop (foto) în textul piesei care dă titlu albumului solo, iar de acum locul acestui CD este pe raftul tuturor iubitorilor sonorităților care au legătură cu artistul orădean. Discul a apărut la Soft Records, casă care l-a abordat în privința colaborării pe muzicianul orădean. Asta după ce unele melodii au ajuns la urechile celor de acolo grație lui Florian Lungu. Această incursiune în culisele genezei albumului lui Călin a fost făcută sâmbătă, 5 iulie, la Hotel Continental, acolo unde a fost organizată lansarea de la Oradea a materialului. Pusă la cale de promotorul Florin Budeu, fost coleg de clasă al artistului, lansarea a avut loc – coincidență voită, bănuim… – fix în ziua în care gojdiștii au sărbătorit 35 de ani de la terminarea liceului. Iată de ce, pe lângă ziariști, fani, prieteni apropiați și bloggeri orădeni, la lansare au venit și foștii colegi de clasă ai lui Călin.
A fost un moment în care, în premieră în orașul natal, rockerul a interpretat două melodii de pe albumul „Undeva”, după care a stat la dispoziția celor prezenți pentru întrebări, fotografii și autografe. Lansarea s-a bucurat și de participarea lui Lucian Cremeneanu, om de radio și jurnalist, unul dintre marii fani locali ai trupei Celelalte Cuvinte și apropiat al lui Pop. Acesta a dezvăluit că, inițial, nu era în intențiile lui Călin să scoată pe piață un astfel de material, un motiv pentru ezitarea de lungă durată fiind și că nu ar fi dorit ca, eventual, colegii de la Celelalte Cuvinte să se supere. Aici ar fi de menționat că niciunul dintre muzicieni nu a participat la evenimentul de azi, ceea ce e puțin ciudat.
Albumul „Undeva” conține 15 melodii. Probabil nu doar acestea au zăcut înregistrate pe undeva în diverse stadii de finalizare, dar Călin spune că le-a ales pe cele care îl reprezintă cel mai bine, însă e convins că mulți ascultători se vor regăsi și ei în muzica propusă pe CD. Particularitatea materialului constă și în faptul că este o realizare muzicală 100% proprie. Pop e instrumentist, programator de sunete, vocalist, compozitor și autor al textelor, dar și maestru al înregistrărilor. Bazat mai ales pe sunete acustice, albumul „Undeva” trebuie apreciat nu numai pentru că a apărut după atâția ani de activitate cu Celelalte Cuvinte, dar și pentru diversitatea propusă și, deloc neglijabil, pentru consistența materialului. Sunt 15 melodii care vor fi pe placul vechilor fani ai trupei orădene (cu condiția ca aceștia să nu fie atât de înrăiți încât să-l condamne pe Călin pentru infidelitate…), dar muzica poate fi îndrăgită și de cei care – puțin probabil, dar nu imposibil – acum aud prima dată de acest muzician.
Potrivit lui Florin Budeu, o „lansare cu cântare” ar putea avea loc în cadrul ediției din acest an a Festivalului Tomna orădeană, probabil în data de 8 octombrie. Ceea ce, însă, e cert, este, potrivit promisiunii făcute sâmbătă la solicitarea cantautorului Florian Chelu, că Pop va fi unul dintre artiștii care vor cânta în 6 august la concertul Hiroshima care împlinește 20 de ani.
[nggallery id=2464]
CD-ul conținând primul album solo al lui Călin Pop este disponibil la Librăria Humanitas de pe str. Republicii.
mart. 21, 2017 0
mart. 19, 2017 0
feb. 18, 2017 1
feb. 15, 2017 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0