Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
iul. 03, 2014 Andrei Şandor Actualitate 0 1934 vizualizari
Soarta dezvoltării Bihorului stă în paginile unui document pentru elaborarea căruia, așa cum se știe, Consiliul Județean a plătit aproape 100.000 de euro unei asocieri de firme private (RomActiv Business Consulting şi GEA Strategy & Consulting). Despre care răutăcioșii spun că e apropiată de actualul șef de Cabinet al președintelui Cornel Popa, Horia Carțiș.
Una peste alta, nu ar mai trebui să curgă multă apă pe râurile bihorene până la adoptarea în plenul CJ a strategiei modificate.Vicepreședintele Ioan Mang a declarat ieri că schimbările din textul documentului pretențios sunt mai mult de formă și că ele au fost necesare pentru ca întreaga strategie să fie în concordanță cu legi noi sau cu versiuni noi ale unor legi care țin de dezvoltarea regională. Întrebat despre aspecte concrete trecute în această strategie, Mang spune că un capitol aparte îl are infrastructura rutieră, fiind necesară recunoașterea faptului că județul Bihor nu a fost niciodată privilegiat din acest punct de vedere. Iar o „vedetă” a capitolului ar fi șoseaua care să lege zona Salonta de Coada Lacului și care continuă în regiune până în Maramureș până la granița cu Ucraina. De asemenea, vicepreședintele social-democrat al CJ spune că în strategie sunt prinse obiective precum parcurile industriale din teritoriu, dezvoltarea Aeroportului, drumul care ar lega zona Oradiei de viitoarea Autostradă Transilvania și un centru de cercetări realizat în parteneriat cu Universitatea din Oradea și cu Primăria Oradea. Teoretic, toate sunt bune și frumoase. La solicitarea jurnaliștilor, care au vrut să știe cât de fezabilă e strategia, Ioan Mang a făcut precizarea că documentul „poate prevede prea multe, poate ne-am propus prea multe”. Dacă totul merge bine și nu vor fi neînțelegeri politice majore, CJ Bihor ar putea avea pe masă documentul în vederea adoptării în ședința ordinară a lunii iulie.
Reamintim că proiectul de strategie s-a lovit deja de o serie de critici din partea partidelor politice din exteriorul arcului guvernamental local. În timp ce fostul președinte al Partidului Mișcarea Populară Bihor, Mircea Matei, observa proiectele mult prea ambișioase însumând aproximativ 2 miliarde de euro pentru perioada 2014 – 2020 și reclama, în ianuarie, negocierea strict politică a strategiei (link), liderul grupului democrat-liberal din CJ, Ionel Avrigeanu, vorbea, tot în ianuarie, despre faptul că proiectul a fost întocmit „de habarniști care nu cunosc județul” (link).
Urmăriți acest link pentru a vedea proiectele propuse de unitățile administrativ teritoriale pentru perioada 2014 – 2020. Iar dacă avți nervi, strategia generală de dezvoltare a județului Bihor poate fi accesată aici.
feb. 06, 2023 0
ian. 31, 2023 0
feb. 12, 2022 0
iul. 15, 2021 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0