Actualizat noiembrie 22nd, 2024 3:12 PM
iul. 01, 2014 Andrei Şandor Actualitate 0 1306 vizualizari
Cetățenii orădeni interesați de situația parcării supraetajate care a fost construită în locul fostului Spital de Boli Infecțioase pot participa la o dezbatere publică organizată de Administrația Imobiliară Oradea. Evenimentul programat pentru data de 18 iulie, va aduce în prim plan și elemente legate de tarifele pe care Municipalitatea dorește să le practice în parcarea cu pricina. Astfel, potrivit proiectului de Regulament de organizare și funcționare a parcărilor publice supraetajate din municipiul Oradea, riveranii vor plăti (începând cu data de 1 august, zi din care utilizarea parkingului nu va mai fi gratuită) 50 lei pentru un abonament lunar. În rest, șoferii care își vor lăsa mașinile acolo vor achita 1,5 lei/oră pentru o perioadă de până la 10 ore, iar pentru o staționare între 10 și 24 de ore tariful va fi de 15 lei/zi. De asemenea, va exista posibilitatea achitării taxei de parcare prin sms, tarifele fiind de: 0,5 euro/oră (+ TVA) – pentru o oră, respectiv 3 euro (+ TVA)/7 ore. Abonamentul pentru o lună va costa 130 lei, iar pentru autoturismele instituțiilor din zona parkingului va fi plătit un abonament de 100 lei/lună. Toate aceste tarife vor fi valabile doar în acest an, urmând ca ele să poată suferi modificări pentru anul 2015. Dezbaterea din 18 iulie va începe la ora 10 și va avea loc în sala mică a Primăriei Oradea.
iun. 27, 2020 0
iul. 10, 2019 0
mart. 17, 2017 0
feb. 27, 2017 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0