După eșecul operațiunilor de resuscitare, femeia a intrat în moarte cerebrală, iar familia ei a acceptat să îi doneze organele. Dr. Carmen Pantiș, manager al spitalului și coordonatoare a Programului Național de Transplant în Bihor, spune că o echipă de experţi din Bucureşti au sosit cu un avion după miezul nopții și, alături de colegi de-ai lor de la Oradea au început operaţia în jurul orei 1. Finalul intervenției de prelevare de organe a fost consemnat patru ore mai târziu. Ficatul a ajuns la Bucureşti, iar rinichii au luat calea Municipiului Cluj-Napoca. În total, cinci pacienţi au beneficiat de organele orădencei, aceasta furnizând medicilor și cornee. Dr. Pantiș a confirmat că aceasta a fost prima prelevare de organe de la Oradea în 2011. De menționat, de asemenea, că, în ultimii aproape 3 ani, la Spitalul Județean s-au derulat aproape 40 de asemenea evenimente.