Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
iun. 28, 2014 Andrei Şandor Actualitate 0 2181 vizualizari
Pentru a doua oară, și Oradea găzduiește Swimathonul, „competiția” de natație a proiectelor selectate de Fundația Comunitară Oradea (FCO) în vederea finanțării lor. În acest an, așa cum bihorstiri.ro a scris deja, 15 proiecte au fost înscrise pentru a primi bani de la FCO. Sâmbătă, 28 iunie, bazinul de înot a început să răsune de zgomotul galeriilor și susținătorilor individuali veniți să-i încurajeze pe înotătorii care s-au prezentat pentru a bifa cât mai multe lungimi astfel încât proiectul ales să aibă șanse cât mai multe de a fi susținut de FCO.
Reamintim proiectele pentru care azi s-a înotat începând cu ora 10:
„Maria – șansă la o viață normală” – cauză propusă de Asociația Alsterdorf prin care Maria Lakatoș de 35 de ani, provenind din sistemul de stat de protecție a copilului, să strângă suma necesară unor intervenții chirurgicale și recuperărilor post-operatorii (buget necesar aproximativ 4000 euro);
„Reintegrarea socio-profesională a bolnavilor cu psoriazis” – cauză propusă de Alternative Sociale și Societatea Română de Dermatologie, în parteneriat cu AbbVie;
„Paralizia cerebrală nu mă poate opri să iubesc, să sper, să visez, să lupt – Andreas” o cauză înaintată de părinții lui Andreas, care suferă de tetrapareză spastică piramidal și extrapiramidal și necesită mai multe intervenții terapeutice;
„Împrumut pentru viață” – o campanie caritabilă demarată de Asociația Utopia în 28 decembrie 2014, pentru a salva viața Anei-Maria Crăciun – o tânără de 25 de ani cu o tumoare cerebrală pentru care sunt necesare intervenții în Germania. Pentru Swimathon, campaniei i s-a alăturat și Penitenciarul Oradea, prin angajați proprii și deținuți care vor înota pentru această cauză;
„Cadou de majorat pentru viață” – un proiect inițiat de Ramada Oradea pentru a oferi Larisei și Denisei Cucu, două surori gemene de 18 ani care suferă de distrofie musculară progresivă, posibilitatea de a obţine un diagnostic complet și de a face un prim pas spre o intervenție chirurgicală care să le salveze viața.
„YouthBank Oradea” – program de educație non-formală și responsabilizare a tinerilor derulat de Fundația Comunitară Oradea în ultimii 2 ani, un mecanism de încurajare a filantropiei, inițiativei civice, responsabilității, leardershipului în rândul liceenilor și, totodată, un program ce oferă oportunitatea dezvoltării de abilități legate de management de proiect și strângere de fonduri;
„Educație prin sport și artă FEAT TEAM Suplacu de Barcău” – un proiect propus de CERC Suplacu de Barcău pentru ca trupa de copii care a luat locul III pe țară la Campionatul Național de Hip-Hop IDO să poată participa la Campionatul Mondial din Italia în luna iulie, campionat la care s-a calificat deja, dar pentru care majoritatea părinților nu-și pot permite cheltuiala;
„Incubator 107 Oradea” – un proiect având ca obiectiv organizarea de ateliere menite să dezvolte potențialul uman prin activităţi non-formale;
„EDU – FUN – Educație despre mediu prin distracție” – proiect propus de Ecotop pentru educarea non-formală a elevilor și tinerilor din Oradea referitor la mediul înconjurător;
„O grădină specială pentru oameni speciali! Amenajarea grădinii centrului de zi Iedera” – proiect propus de Asociația Down;
„Grădinița Waldorf ne inspiră” – un proiect propus de Asociația Waldorf Oradea în vederea dotării grădiniței Waldorf din Oradea și a curții acesteia cu echipamente specifice vârstei;
„Ceata lui Pițigoi” – un proiect propus de Uniunea Femeilor Bihor prin care se oferă elevilor pe timpul vacanței de vară condiţii de petrecere a timpului în mod plăcut și distractiv dar organizat, având ca obiectiv dezvoltarea aptitudinilor și abilităților acestora;
„Tabere care schimbă vieți” – un proiect similar propus de Fundația Comunia pentru a oferi o experiență unică pentru 240 de copii și tineri din Bihor proveniți din familii disfuncționale, monoparentale, cu greutăți severe, care din cauza circumstanțelor în care se află niciodată nu ar avea șansa de a merge într-o tabără educațională;
„Tabără terapeutică” – propusă de Fundația Hospice Emanuel pentru un număr de 20 de adolescenţi îndoliați.
„Festivalul Internațional de Teatru Oradea” – proiect propus de Fundația Culturală Festivalul Internațional de Teatru menit să extindă oferta culturală regională prin organizarea timp de trei săptămâni a peste 100 de activități diversificate (spectacole românești și străine de teatru scurt, teatru clasic, teatru muzical, teatru dans, teatru circ, teatru neconvențional, teatru pentru copii, teatru cu și pentru liceeni, ateliere, parade, lansări de carte, expoziții, simpozioane, colocvii) dedicate atât publicului larg, cât și specialiștilor.
[nggallery id=2450]
Pentru a vedea lista echipelor de înotători și cauzele susținute prin gestul lor sportiv de sâmbătă, accesați acest link.
Vom reveni cu rezultatele ediției din acest an a Swimathonului organizat de Fundația Comunitară Oradea. La ora publicării, concursul era încă în desfășurare.
UPDATE – Ediția din acest an a evenimentului Swimathon va face posibilă distribuirea unei sume, potrivit organizatorilor, de două ori mai importante decât în 2013. Concret, este vorba despre 53.000 lei. Cei care pot și văr să mai ajute câte o cauză dintre cele 15 înscrie pentru Swimathon mai au ocazia să facă gestul de binefacere. Pentru mai multe detalii accesați pagina de internet a Fundației Comunitare Orade (fundatiacomunitaraoradea.ro).
iul. 01, 2024 0
iun. 16, 2024 0
apr. 17, 2024 0
nov. 21, 2023 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0