Actualizat noiembrie 25th, 2024 9:46 AM
iun. 25, 2014 Andrei Şandor Actualitate 0 1114 vizualizari
Lucrările planificate pentru zona străzii Roman Ciorogariu, care ar fi trebuit să demareze ieri (24 iunie), au început azi. Nu cu dreptul, căci, potrivit celor de la Termoficare Oradea SA, în timpul manevrelor de izolare a reţelei termice de transport de pe str. Roman Ciorogariu a ieșit la iveală blocarea unei vane de secţionare dintr-un cămin de pe str. Menumorut (zona Piața Creangă). Acesta este motivul pentru care cea mai mare parte a centrului orădean, dar și clienții din Sânmartin ai Termoficare SA nu au apă caldă la această oră. A fost nevoie de extinderea zonei izolate în direcţia Podului Decebal – str. W. Shakespeare. Furnizării apei calde a fost oprită (și) de la punctele termice 123, 506, 601, 602, 604 – 607 și 610, respectiv de la cele două puncte termice din Sânmartin. În Oradea, afectaţi sunt consumatorii de pe străzile W. Shakespeare, Brâncoveanu, Decebal (zona podului), Splaiul Crişanei – parţial, Poieniţei, Th. Neculuţă, Călăraşilor şi adiacente, dar și Sovatei – parţial, Dobreştilor – parţial, Sf. Apostol Andrei – parţial, Doina, parţial, Brâncuşi parţial, Menumorut, Orşovei şi adiacente. Nici pe străzi din zona ultracentrală a orașului nu era apă caldă la ora publicării acestei știri. Conform responsabililor de termia municipiului, reluarea furnizării se va face în cursul serii (de azi), după terminarea lucrărilor planificate şi după înlocuirea vanei defecte.
oct. 04, 2021 0
aug. 25, 2017 0
aug. 11, 2017 0
iul. 31, 2017 0
nov. 25, 2024 0
nov. 25, 2024 0
nov. 24, 2024 0
nov. 24, 2024 0