Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
oct. 21, 2010 Andrei Şandor Sănătate 0 1286 vizualizari
Ministrul Cseke Attila a avut şi o întâlnire cu reprezentanţii Asociaţiei Universităţilor de Medicină şi Farmacie pe tema pregătirii concursurilor de Rezidenţiat din 2010 şi 2011.
Rezidenţiatul în sistem descentralizat, va aduce, în opinia ministrului, o accesibilitate mai facilă la concurs a viitorilor candidaţi şi o reformă profundă în organizarea concursului.
Subiectele, concepute de fiecare universitate
Pentru prima dată, începând de anul următor, subiectele de examen vor fi concepute de fiecare universitate, respectând tematica comună şi metodologia unică, potrivit legislaţiei. Absolvenţii de medicină şi farmacie vor putea cunoaşte din timp noile reglementări, întrucât pentru anul viitor, metodologia, bibliografia şi noua curiculă pentru specialităţile la care perioada de Rezidenţat a fost scurtată, vor fi elaborate până în 1 decembrie 2010.
Anul acesta, Ministerul Sănătăţii pune accent pe pregătirea medicilor specialişti în domeniile deficitare. „Este nevoie de mai mulţi specialişti în spitalele din ţară şi din această cauză au fost luate două măsuri importante: reducerea cu un an a duratei de Rezidenţiat pentru 36 de specialităţi şi eliminarea Rezidenţiatului cu durata de şapte ani”, transmite serviciul de presă al Ministerului Sănătăţii.
Potrivit acestuia, în sesiunea din 2010, absolvenţii universităţilor de medicină şi farmacie vor putea concura pe un număr de 3505 locuri şi posturi, dintre care 2984 locuri şi 521 posturi. Ministerul Sănătăţii va scoate la concurs 2740 locuri pentru medicină, 175 locuri pentru medicină dentară şi 69 pentru farmacie. La acestea se vor adăuga cele 469 posturi scoase la concurs pentru medicină şi 52 posturi pentru farmacie.
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 12, 2024 0
nov. 06, 2024 0
oct. 29, 2024 0