Începând de mâine, timp de 3 zile (23 – 25 martie), în cadrul Proiectului European Comenius „Plurilingvism: identitate şi diversitate”, la Şcoala cu clasele I-VIII „Nicolae Bălcescu” (foto) din Oradea vor avea loc diverse activităţi în cadrul schimbului de experienţă cu şcolile partenere ale instituţiei orădene. 17 profesori sosiți din Spania, Franţa, Italia, Marea Britanie, Finlanda şi Turcia se vor bucura de ospitalitatea orădenilor, scopul acestei întruniri, conform directorului Școlii „N. Bălcescu”, Ioan Mocan, fiind „formarea unei strânse interacţiuni între profesori şi elevi aparţinând unor contexte lingvistice şi culturale diferite şi înţelegerea diversităţii culturale a limbilor de circulaţie europene”. În cadrul popasului lor la Oradea, musafirii străini vor fi găzduiţi pentru o după-masă de familiile elevilor implicați, asta pentru ca ei să facă cunoștință și cu aspecte de cotidian, practice, ale vieții din România.