Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
feb. 19, 2011 Andrei Şandor Învăţământ 0 746 vizualizari
Cartonaș galben pentru tragere de timp
Ministerul de resort nu face, practic, altceva decât să se folosească de recursul înaintat de procurorul general al României și să tragă de timp invocând că ar trebui așteptată soluția dată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Situație interesantă, căci este puțin probabil ca magistrații Înaltei Curți să decidă altfel decât au făcut-o colegii lor de la nivelurile mai „mici” și care au dat deja soluții favorabile petenților. Chiar și în Bihor, conform informațiilor noastre, există zeci de cadre didactice care au apelat la Justiție pentru a beneficia de prevederile unei legi date de Parlament, dar care a fost ignorată și nepusă în aplicare prin utilizarea de artificii administrative. Șefii de ISJ au sarcină să trimită mai departe directorilor de școli aceste formulate-tip pe care aceștia din urmă trebuie să le completeze și să le înainteze forurilor finanțatoare, în vederea plății nemajorate a salariilor profesorilor.
Încurcături și la Oradea
Bihorstiri.ro a stat de vorbă cu doi manageri de unități școlare (un liceu și o școală generală) din Oradea, care au în subordine dascăli în situația descrisă mai sus. Sub rezerva anonimatului, ambii au fost destul de confuzi, lăsând să se înțeleagă că solicitarea ministrului Daniel Funeriu, transmisă via ISJ Bihor, îi pune în încurcătură. Pe de o parte, ordonatorii de credite trebuie să respecte actuala lege a salarizării pentru a se încadra în bugetul alocat, iar pe de altă parte, ei au în față hotărâri definitive, irevocabile și executorii ale instanței de judecată. Niciunul dintre cei doi interlocutori nu a putut să spună cum va proceda, dar amândoi s-au declarat de-a dreptul „revoltați față de harababura creată de incompetența” celor care conduc acum destinele Educației și, în general, ale României. Precizăm că am dorit să aflăm o poziție oficială despre acest subiect ținut secret și de la conducerea ISJ Bihor, însă nici inspectorul general, Dorel Luca și nici adjuncții nu au fost de găsit în ultimele două zile.
Remember?
Amintim aici că profesorii bihoreni au organizat un protest în luna octombrie, în cadrul căruia, printre altele, au cerut și respectarea hotărârii Parlamentului privind majorarea salariilor. Totodată, situația nedreaptă (lupta în instanță pentru ca Statul să respecte o lege votată de parlamentari și neabrogată nici până la această oră!) a fost semnalată și de învățătoarea Cristiana Anghel, cea care a făcut greva foamei timp de aproape 70 de zile. Aceasta, pe bună dreptate, a considerat că este aberant ca numai acelor cadre didactice să li se aplice majorarea de leafă care câștigă un proces.
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 13, 2024 0