Actualizat noiembrie 23rd, 2024 1:47 PM
iul. 27, 2010 Andrei Şandor Editorial 0 2035 vizualizari
Cu riscul de a părea subiectiv. Nu ştiu dacă este adevărat ceea ce a dezvăluit Evenimentul Zilei. S-a dovedit că informaţiile pe surse cu privire la dosarul penal pentru viol de minoră, deschis pe numele lui Cristi Tabără, sunt închipuiri. Ca să nu spunem tentative de şantaj. Parchetul local a negat că ar exista un astfel de dosar şi că s-ar fi dat declaraţii afirmative jurnaliştilor care au scris această poveste.
Eu unul nu cred că Cristi a făcut aşa ceva. Nu cred că ar putea face aşa ceva. Dar nu pentru că are o legătură mai deosebită cu Divinitatea, ci pur şi simplu pentru că nu este genul de bestie camuflată în miel. Oricine a avut ocazia să petreacă ceva timp cu el ştie asta.
Apoi, să nu uităm nici de rapiditatea cu care un ziar central a descoperit-o pe ex-dna Tabără. Explicaţia (aparent în sprijinul lui Cristi) cum că nu ar fi, fizic, în stare de aşa ceva, sugerând că relaţia lor conjugală sa destrămat tocmai din astfel de motive, este cel puţin jenantă. Era mai cinstit din partea Daianei, actualmente Gender, să spună că Cristi a divorţat de ea pentru că a prins-o în pat cu amantul. Nu are importanţă cine era amantul.
După aceea, mai este şi aspectul (decloc neglijabil al) postului de director al secţiunii de Film din cadrul TVR, probabil dorit de cineva care nu are cum să îl scoată de acolo pe Cristi. Decât apelând la acea presă care nu se sfieşte să mănânce un pic de rahat în perspectiva unor contracte publicitare sau a altor foloase, chiar şi lovind inuman într-o persoană publică despre care, până acum, nu s-a spus/scris nimic rău, care nu a fost implicat în nicio mârşăvie etc.
Recunosc că aş fi extrem de dezamăgit dacă s-ar ajunge să se demonstreze că fie şi numai o fărâmă din cele apărute pe surse este adevărat. Am, însă, acel simţ care îmi spune că Cristi nu e acel om.
Anyway, prietene, Oradea este alături de tine!
Şi cred cu sinceritate că jurnaliştii care nu fac parte din categoria care „pun botul” ar trebui să înceapă să ia atitudine şi să condamne astfel de modalităţi de a face rating/vânzare. Indiferent că sunt locali sau centrali…
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
iul. 21, 2018 0
iun. 25, 2018 0
iun. 21, 2018 0
iun. 04, 2018 0