Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
În cadrul următoarelor rânduri, prin tineri înţeleg populaţia activă a ţării, dar mai mult pe cei de până la 45 de ani. De ce? Pentru că aşa consider eu. Şi trebuie să recunosc că scriu aceste gânduri cu o supărare accentuată (limitrofă cu un debut de ură) la adresa pensionarilor. Mă gândesc de luni de zile la un material pe care să-l public ca pe un editorial, apropos de tratamentul pe care colegii noştri din presa centrală îl acordă de ceva vreme celor ajunşi la vârsta senectuţii. Evident că sunt conştient de faptul că foarte mulţi mă vor condamna, înjura şi critica pentru modul de abordare, dar fie-mi permisă menţiunea că am fost provocat.
Adică nu se poate, fraţilor! Nu se poate ca zi de zi, de dimineaţa până seara, la televizor, toată lumea invitată şi toţi realizatorii de emisiuni să nu facă altceva decât să se ia de Guvern şi de situaţia tragică a pensionarilor. Dacă partea cu Guvernul o înţeleg, nu (mai) pot înţelege exagerarea asta cu care se dă cu atâta ardoare o luptă mediatică pentru binele pensionarilor. Şi aproape exclusiv a lor! De parcă ei ar fi viitorul ţării şi în ei ar sta ieşirea din criză şi relansarea economică. Doamne iartă-mă, dar e destul! Nimeni nu a avut curajul să combată manipularea (care, să fim serioşi, se face mai ales pentru că este vorba despre o pătură încă destul de importantă care votează…) şi să le spună verde-n faţă că foarte mulţi bătrâni o duc mai bine decât tinerii. Şi nu mă refer aici la cei cu venituri “nesimţite”. Şi spun asta fiind de acord şi cu faptul că există o parte a lor care au pensii de toată batjocora. Dar cu tinerii ce facem? Ne plângem că au plecat şi că vor din nou să plece, dar aproape că nu facem nimic pentru a-i ţine acasă. Oameni tineri şi în floarea vârstei se gândesc toată ziua la cum să facă pentru a da de mâncare copiilor. Între timp, pensionarii se calcă în picioare şi stau la coadă cu nopţile pentru a prinde bilete de tratament. Alţii, în schimb, numai la a pleca la tratament nu se pot gândi, căci nu au bani nici de pită. E harababură în România, iar problema “săracilor” pensionari acoperă 70% din spaţiul de emisie al televiziunilor de ştiri. Ba mai şi vin tot felul de reprezentanţi ai entităţilor pensionăreşti, care, în loc să stea cu nepoţii sau să joace o tablă cu vecinul, preferă să dea apă la moara politicienilor care, momentan, le ţin partea şi le plâng de milă.
Ştiţi, bunica mea preferată a murit în 2001. Poate de aceea nu mai am foarte tare la inimă chestiunea bătrânilor. Dar nu pot să uit că, după 42 de ani (!) munciţi (trei sferturi în calitate de revizor-contabil) avea o pensie mizeră. Realmente. Ca şi cum, acum, ar lua vreo 500 lei. Dar nu s-a plâns niciodată. A trăit ca şi chiriaş într-un apartament de Stat şi care a revenit Primăriei, pentru că nu l-a putut cumpăra. Dar nu s-a plâns! Nici nu vreau să mă gândesc cum ar reacţiona la ceea ce se întâmplă acum. Ştiu, însă, că nu ar aplauda accentuarea baiurilor bătrânilor în detrimentul rezolvării problemelor tinerilor!
Loading ...
