Actualizat ianuarie 2nd, 2025 8:42 PM
iun. 08, 2014 Andrei Şandor Actualitate 1 2269 vizualizari
Situație aproape de necrezut în cazul conflictului dintre comuna Sânmartin și Guvernul României pe tema exploatării gazelor de șist. La mitingul din decembrie (link), primarul Lucian Popuș le transmitea celor de la NIS Petrol că îi așteaptă cu drag în localitate, dar numai în calitate de turiști. Era perioada în care Consiliul Local scosese deja hotărârile aferente interzicerii exploatării gazelor de șist, respectiv Referendumului legate de acest controversat subiect.
În urmă cu câteva zile, în primă instanță, Tribunalul Bihor a decis că populația din Sânmartin are dreptul (cum era și normal) să meargă la urne și să își spună punctul de vedere privind exploatarea de hidrcarburi pe teritoriul ei. Însă, legat de același subiect, magistrații au înclinat și spre Guvern (respectiv spre firma care ar trebui să înceapă prospecțiuni și care, apoi, ar putea exploata cele găsite), hotărând că, în ciuda eventualului rezultat al Referendumului, Consiliul Local nu poate interzice exploatarea bogățiilor subsolului. Motiv: o astfel de decizie nu stă în pixul aleșilor locali, fiind de competența Guvernului. Altfel spus, degeaba se face Referendum cu rezultat cunoscut, că se va putea trece la exploatare.
Sentința Tribunalului Bihor poate fi atacată de comună, lucru care, cel mai probabil, se va și întâmpla după emiterea motivării deciziei judecătorești.
dec. 19, 2024 0
oct. 03, 2024 0
aug. 29, 2024 0
aug. 02, 2024 0
ian. 02, 2025 0
ian. 02, 2025 0
ian. 02, 2025 0
dec. 30, 2024 0
nov. 28, 2024 Comentariile sunt închise pentru Bekesi Csaba: Printr-un vot rațional putem bloca ascensiunea extremiștilor, în același timp, putem să oprim și refacerea Alianței Austerității!
SEMNAŢI PETIŢIA PT LEGALIZAREA PARTENERIATELUI CIVIL ÎN ROMÂNIA
(eu am semnat, semneaza şi tu!)
http://www.petitieonline.com/vrem_parteneriat_civil_in_romania