Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
iun. 03, 2014 Andrei Şandor Actualitate 0 1133 vizualizari
În vârstă de 59 de ani, un cetățean maghiar e pe cale de a ajunge în fața judecătorilor bihoreni după ce polițiștii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor (SIF) au instrumentat în jurul lui un dosar de evaziune fiscală. Potrivit datelor oficiale legate de caz, în perioada 2008 – 2010, în calitate de administrator al respectivei societăţi comerciale, ungurul ar fi realizat achiziţii de mărfuri din spaţiul intracomunitar (din Ungaria şi Germania), bunuri pe care, iniţial, le înregistrat în evidenţa contabilă şi le declarat organelor fiscale. Apoi, însă, mărfurile ar fi fost vândute „la negru” pe teritoriul României și fără ca operaţiunile comerciale să mai fie evidenţiate în documentele contabile. Deci evaziune fiscală. În paralel, oamenii de la SIF îl bănuiesc pe cetățeanul respectiv „că ar fi simulat livrări fictive de mărfuri către societăţi din spaţiul intracomunitar, pentru a acoperi lipsa mărfurilor vândute la negru din stocul de marfă acumulat în urma înregistrării achiziţiilor intracomunitare”. Apoi, până în 2012, același cetățean pare că a realizat achiziţii intracomunitare de mărfuri din spaţiul intracomunitar, operaţiuni care nu ar mai fi fost înregistrate în evidenţa contabilă a firmei şi nici declarate organelor fiscale. „Administratorul este bănuit şi că, în perioada derulării operaţiunilor comerciale, ar fi declarat în mod inexact sediul social al societăţii la o adresă unde, în realitate, nu a funcţionat, în scopul sustragerii de la efectuarea verificărilor financiar- fiscale ale organelor de control ale statului. Prejudiciul total provocat astfel bugetului consolidat de stat este de 2.763.607 lei, reprezentând TVA şi impozit pe profit”, se arată într-o informare transmisă azi de Biroul de Presă al IPJ Bihor. Angajații SIF au înaintat deja dosarul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor cerând trimiterea în judecată a maghiarului.
sept. 25, 2024 0
sept. 05, 2024 0
aug. 01, 2024 0
iun. 07, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0