Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
mai 14, 2014 Florin Coman Actualitate 0 1299 vizualizari
Marţi, într-o dată de 13 considerată a fi cu ghinion, salvatorii din toată țara, reuniți sub sigla Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, au marcat „Ziua Informării Preventive”. Este momentul în care personalul Inspecţiei de Prevenire a derulat mai multe activităţi instructiv-educative la nivelul unităţilor de învăţământ din judeţ. În Oradea, potrivit date lor oferite de Biroul de Presă al ISU „Crișana”, au avut loc prezentări, lecţii deschise şi jocuri interactive, tematica acestora vizând pregătirea elevilor cu privire la modul în care pot preveni producerea unor situaţii de urgenţă. De asemenea, în scopul preîntâmpinării situaţiilor de urgenţă generate de diferite tipuri de riscuri, ieri, în zonele cu afluenţă mare de persoane (complexe comerciale din municipiul Oradea, pieţe agroalimentare etc.), au fost organizate puncte de informare preventivă, iar trecătorii au primit pliante şi broşuri cu recomandări specifice.
Statisticile IGSU arată că an de an sunt înregistrate peste 5.500 incendii la locuinţe. Acestea produc şi aproape 700 victime, pe lângă daunele materiale. Conform pompierilor, cele mai frecvente cauze de incendiu la locuinţe sunt coşul de fum defect sau necurăţat (31%), instalaţii electrice defecte sau improvizate (21%), fumatul şi focul deschis (14%) şi mijloacele de încălzire (13%).
[nggallery id=2351]
oct. 31, 2024 0
oct. 21, 2024 0
sept. 09, 2024 0
sept. 03, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0